În curând vom putea circula cu trenuri de mare viteză pe Valea Mureșului

0
443

Peste aproximativ un an , se pare, că vom putea circula cu trenul pe Valea Mureșului, pe o rețea de cale ferată nouă. Magistrala feroviară dintre Simeria și Arad, parte a Coridorului Feroviar Rin-Dunare, este în proces de reconstrucție. Pe loturie 2A și 2B, unde calea ferată va traversa Mureșul de patru ori și va trece printr-un tunel pentru a asigura un traseu mai drept care să permită viteze de 160 km/h. Antreprenorul  a semnat contractul cu CFR în 2017, lucrările efective au început în 2018 și se află acum la stadiul fizic de aproximativ 60%.

,,Circulația pe noua variantă Bârzava-Vărădia este dependentă de tunelul Bătuța (603m) din care s-a forat mai mult de jumătate, dar are probleme birocratice la ambele capete (exproprieri, acord de mediu revizuit, scoatere din circuitul forestier). Acestea cad în sarcina CFR. Există o posibilitate ca la sfârșit de 2022 să circulăm prin tunel si pe noul traseu. Tot în 2022 sperăm sa circulăm pe cele două poduri de 435 și 384 metri de la Conop, care vor fi lansate (translatate) peste Mureș in următoarele zile”, precizează Iustin Cionca, președintele CJA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.