roscaFederația Europeană de Tenis organizează Summer Cup pentru echipele naționale a căror componență se află jucătoarele sub 18 ani, adică U18. Aradul a fost acceptat ca și gazdă a meciurilor semifinale din această grupă, la baza UTA, unde alături de fetele tricolore au mai fost prezente și naționalele Franței, Suediei, Greciei, Moldovei și Belarusului. Suedia și România fiind capi de serie și-au așteptat adversarele, ieri au avut loc meciurile de calificare in semifinalele turneului și astfel am obținut jocul din semifinale contra Naționalei Belorusiei. Cele trei componente tricolore au abordat cu seriozitate partida și au reușit un categoric scor 3-0. Astfel în primul meci Irina Bara a reușit victoria contra Palinei Dubavets cu scorul 6-0 6-4. În meciul secund a intrat pe teren Ioana Loredana Roșca (foto), o promițătoare jucătoare, impunându-se tot în două seturi, 6-4 6-0, contra belarusei Sadahmof Tolibova. Ultimul meci, cel de dublu a avut pentru noi în componență cuplul Irina Bara-Ioana Ducu, ultima fiind semifinalistă la Wimbledon la dublu juniori, meci câștigat fără emoții 6-0 6-3. Mâine va avea loc finala competiției unde româncele vor întâlni selecționata Suedie, care s-a impus greu, astăzi, în fața Franței cu 2-1, meci doar de palmares, ambele naționale fiind calificate la turneul final unde ultimele 8 echipe își vor disputa titlul, în perioada 20-22 septembrie la Lleida (Spania).
Bravo fetelor și sperăm să faceți o bună figură și la turneul ITF ce va avea loc începând de sâmbătă, la baza Riviera!
Călin Moga

Recomandările redacției