Italia a găsit potențialii vinovați pentru agravarea epidemiei de COVID-19 care afectează nordul țării. Într-un spital nu au fost respectate măsurile de siguranță, în timp ce numeroși oameni au încălcat recomandările și au pleacat de acasă, din localități aflate în carantină.

În același timp, autoritățile se tem că impactul economic al virusului va fi mare, dar nu pot estima în acest moment valoarea pierderilor.

În Italia, şapte persoane au murit din cauza coronavirusului, iar 229 sunt infectate cu acest virus.

Ultima victimă este un italian de 62 de ani, ca şi ceilalţi şase avea probleme de sănătate.

În nordul Italiei sunt 11 localităţi în carantină, la intrarea şi la ieşirea din aceste zone fiind instituite filtre de poliţie.

Astfel, cine iese fără permisiune din zona de carantină este amendat, însă localnicii cunosc bine zona şi ştiu cum să evite filtrele.

Premierul italian Giuseppe Conte a acuzat că un spital din Lombardia a încălcat protocoalele: „Este clar că a existat un focar şi că virusul s-a răspândit de acolo. Până acum se știe, a existat management la nivelul unei structuri spitalicești care nu este în întregime în conformitate cu protocoalele prudente recomandate în aceste cazuri, iar acest lucru a contribuit cu siguranță la răspândire.”

Italia a devenit cel mai mare focar din Europa. Autoritățile italiene încearcă să limiteze răspândirea bolii. 11 orașe sunt în carantină, catedrala din Milano a fost închisă și carnavalul de la Veneția s-a încheiat mai devreme.

1,8 milioane de italieni și-au anulat vacanțele în lunile următoare.

Cele mai afectate zone sunt Lombardia și Veneto. Nu este o epidemie națională, nu sunt cazuri extinse la nivel național. Tocmai pentru a preveni acest lucru, autoritățile se grăbesc să ia măsuri. Încă de vineri seară au fost impuse restricții. Au fost închise școli, restaurante, baruri, birouri publice, nici trenurile nu mai opresc în localitățile restricționate.

„Am luat măsuri pe care nicio altă țară nu le-a luat. Aceste măsuri trebuie să reducă riscul de contaminare”, a declarat Conte într-un interviu acordat televiziunilor italiene.

Premierul a recunoscut că această epidemie ar putea avea efecte asupra economiei țării.

Românii care se întorc din Italia din zonele afectate de coronavirus vor sta 14 zile în carantină. 

Recomandările redacției