Timp de multe săptămâni, media centrală și precum și „influenceriiׅ“ din fotbalul românesc l-au considerat pe Adrian Mutu ca fiind alegerea „aproape sigură“ pentru postul de selecționer. Până la urmă Edi Iordănescu a fost alesul astfel că Mutu a rămas nu doar cu „buzele umflate“ ci și fără postul de antrenor principal al maghiarilor de la Kisvarda (locul 3 în prima ligă maghiară), pe care i-a tot amânat sperând în concretizarea ofertei din partea Federației Română de Fotbal.

Rămas fără cei doi iepuri pe care-i urmărea, Mutu a fost nevoit să aștepte un loc liber în Liga 1. Acesta s-a eliberat în Giulești, acolo unde „localnicului“ Mihai Iosif („Miță“ pentru prietenii din presa centrală) i s-a arătat ușa după 10 meciuri fără victorie (cifră cu care parcă ne-am mai întâlnit undeva noi arădenii, nu?!).

Astfel Adrian Mutu revine pe banca unei echipe din Liga 1, după ce startul sezonului l-a prins ca antrenor la FC U. Craiova 1948, echipă de la care a fost demis după ce n-a reușit să câștige decât două dintre primele 11 meciuri ale sezonului.

În final nu putem decât să constatăm că „zvonacii“ de serviciu ai Aradului care persiflau pe oricine se îndoia de informația „sigură“ că Laszlo Balint și-a provocat plecarea de la Arad pentru că se înțelese deja cu Rapidul, au lansat, ca de cele mai multe ori, o fumigenă fără niciun fundament.

(foto: digisport.ro)

Recomandările redacției