Oriunde în lume, accesul la apă în mod direct și fără mari costuri este unul dintre atributele civilizației. Încă din antichitate romanii au fost capabili să aducă apa, prin cădere gravitațională de la mari distanțe, prin apeducte și conducte din ceramică, din care unele mai dăinuie și acum, după mai bine de două milenii. Au știut ca nimeni alții să aducă civilizația în folosul cetățenilor. Este drept către acei oameni care aveau cetățenie romană. Un fapt de menționat este și acela că în băile publice, accesul cetățenilor romani era gratuit.  A fi cetățean roman  era echivalent, ca și cum astăzi ai fi… american. Dar asta este o altă discuție.

Alte străzi, alte vremuri

Dar să revenim mai cu picioarele pe pământ și spre zilele noastre. Vom afirma că accesul la apă potabilă  este un semn de normalitate și chiar de civilizație și nici nu costă foarte mult. Oamenii de vârsta a  doua mai țin minte și astăzi cișmelele de la capetele străzilor din Aradul de altădată . Dar chiar și în orașe mai mici și comune erau disponibile aceste  cișmele. Funcționau, desigur. Aproape nu exista vreo zonă, care să nu aibă o astfel de cișmea de la rețeaua publică. Sigur și vremurile erau altele . Nu prea era nici canalizare și nici rețeaua de apă curentă,  în sensul de a se racorda la case. Pe strada Căpitan Ignat, la intersecțiile cu Oituz, Griviței, Gheorghe Doja existau acele popmpe de apă cu manetă, de culoare verde. Iar apa venea cu presiune și era atât de rece și de bună. Asta mai ales pe timpul vacanțelor de vară, când ne adunam o ceată întreagă de copii care mâncam dudele de prin pomii din acea zonă. După care mai fugeam sau băteam mingea. Iar finalul era invariabil: fugeam cu toții spre cișmea să ne spălăm de praf și să bem apă , făcând palmele căuș.  Dar astfel de pompe stradale erau în mai tot Aradul. Chiar și în zona noilor cartiere care aveau să se ridice în anii ’70 aceste utilități publice au rămas în picioare. Unele chiar și după Revoluție mai erau funcționale. Între timp, cu trecerea anilor au dispărut și ele. Probabil au fost „valorificate” la fier vechi. În locul unde au fost odată, de exemplu pe strada Brâncuși, se căsca o gaură, precum o rană urâtă. Timpul însă a șters aceste urme și oamenii au început să uite. Cu greu mai găsești câțiva care să mai știe cu precizie unde erau acestea.

Timpuri noi 

Sigur cum spuneam și vremurile s-au schimbat. Oamenii nu mai sunt nevoiți să meargă cu bidoanele la capătul străzii pentru a apă de băut și de spălat. Cel puțin teoretic apă și canalizare există în majoritatea localităților în prezent.  Însă în mod special vom vorbi acum despre rețeaua publică de apă potabilă stradală. Adică aceea care poate fi băută pe stradă, mai exact  de la cișmelele publice sau de la țâșnitoare cum li se mai spune mai popular. Care s-au rărit destul de mult în Aradul zilelor noastre. Zile care se anunță deosebit de călduroase. Și în care trebuie să ne hidratăm cât mai mult. Desigur, se găsește apă plată sau minerală la fiecare magazin mai mic sau mai mare. Însă noi ne referim la un serviciu public. Adică, în schimbul taxelor și impozitelor locale ce primește cetățeanul? Una dintre aceste servicii ar fi și cel de a beneficia gratuit, de apă potabilă de la rețeaua publică stradală.

La pas prin …căldură

Din cartierul Aurel Vlaicu și până în Centru nu am găsit vreo țâșnitoare, care să funcționeze. De fapt n-am găsit deloc. Era una în fosta stație de tramvai de lângă fostul Sanitas. Dar nici urmă de ea. La Podgoria, care este punctul cu cel mai intens trafic din Arad nimic.  Așa că prima  pe care o găsim, este abia în spatele Teatrului, în Piața Avram Iancu. Fucționează. Ne răcorim , bem puțină apă și mergem mai departe. O luăm spre malul Mureșului.  Găsim o alta fucțională în Parcul Copiilor, iar următoarea în imediata vecinătate, în Parcul Eminescu. După aceea o luăm mai departe. Mergem , mergem și nimic pe o distanță destul de mare. Mai exact, ajungem în Parcul Aventura Voinicilor, unde vedem o țâșnitoare care funcționează. Copii care se joacă pe acolo se reped și beau apa cu nesaț. Alții care nici nu ajung sunt ridicați de mame pentru a ajunge cu gura la apă și a-și potoli setea. „Nu pot să iau toată ziua apă plată. Pe căldura asta se și încălzește după o jumătate de oră și băiețelul meu nu mai vrea s-o bea. În plus, de ce să dau banii pe apă?”, spune M.C., mama unui copil care se juca în parc.

Ce e de făcut?

Așadar, acum în Arad nu prea sunt multe posibilități de a bea apă de la rețeaua publică stradală. În Europa occidentală  aceste facilități pentru oameni sunt destul de frecvente ca răspîndire,  cel mult din kilometru în kilometru, am zice noi. Iar în zonele intens circulate de turiști, dar și de localnici acestea sunt și mai dense. La Praga, de exemplu sunt mai multe tipuri de asemenea cișmele, unele vechi de peste un secol. Bineînțeles că sunt și astăzi funcționale și pentru unii constituie chiar o mică atracție turistică. În Suedia nici nu este obiceiul de a cumpăra apă plată de la magazin. Aproape fiecare om are un mic recipient pentru apă, dar se aprovizionează de pe stradă , de la cișmelele publice. Dar chiar și la noi am remarcat la Cluj, Oradea, Timișoara , Brașov și București că astfel de utilități sunt mai vizibile, adică semnificativ  mai multe decât la Arad. Cel puțin  la acest moment. De aceea, administrația locală poate lua în calcul montarea unor cișmele în locurile frecvent circulate de oameni. Iar asta nici nu ar implica costuri mari. În fond rețeaua de apă s-a tot extins în ultimii ani. Așa că nu s-ar face gaură în…buget pentru realizarea a măcar vreo 15-20 de cișmele în tot Aradul, măcar în principalele zone. Ar fi un mic semn civilizație. Și de normalitate. Asta dacă tot se vorbește că vrem o țară ca afară…

  • Mugurel spune:

    Foarte bine punctat. Ma bucur ca pot din nou sa va citesc in Glasul!

  • aradean spune:

    arteziana de pe lacul din Padurice nu functioneaza de cateva saptamani,in toiul verii. Va functiona in iarna sau cand va ploua?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției