Preşedintele şi rectorul fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad ar fi împlinit, pe 4 iulie 2020, 81 de ani. Creaţia Profesorului Aurel Ardelean este Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, al cărei nume de prestigiu se rosteşte cu respect în multe ţări ale lumii, partenere prin activitatea de cercetare ştiinţifică şi culturală. Prin roadele creaţiei sale academice, Domnia Sa ne-a transmis Onoarea şi respectul faţă de întreaga sa operă ştiinţifică, managerială şi culturală. Profesorul Aurel Ardelean a fost primul care a îndeplinit visul arădenilor de a avea învăţământ superior la Arad, cerut de Vasile Goldiş, la începutul veacului trecut, în Parlamentul de la Budapesta. De aceea, nu întâmplător, ctitorul României Mari, Vasile Goldiş, a devenit patronul spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Profesorul Aurel Ardelean a studiat la Facultatea de Biologie, Universitatea „Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca (1962). A fost doctor în ştiinţe biologice cu teza „Flora şi vegetaţia Crişului Alb, între izvoare şi oraşul Ineu”, în anul 1980. Timp de cinci ani, în perioada 1970-1975, a studiat, alături de ceilalţi membri ai Catedrei de de Botanică a Universităţii „Babeş- Bolyai” din Cluj, flora şi asociaţiile vegetale de pe cuprinsul Munţilor Zărand. Rezultatele au fost cuprinse în lucrarea monografică „Flora şi vegetaţia Munţilor Zărand”, publicată în anul 1978 şi premiată de Academia Română, în anul 1981, cu premiul „Emanoil Teodorescu”, printre laureaţi evidenţiindu-se şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean.

A activat cu pasiune, pentru biologie, în învăţământul preuniversitar, dintre care 15 ani ca inspector şcolar de biologie, iar din 1980, după încheierea Doctoratului, a predat Botanică agricolă la Universitatea de Agronomie şi Medicină Veterinară din Timişoara. A fost senator, membru al Comisiei pentru Învăţământ, Tineret şi Sport a Senatului României, în legislatura 2004-2008.

A fost profesor universitar, în domeniul botanicii, botanicii farmaceutice şi a biologiei celulare în cadrul Facultăţilor de Biologie, Medicină şi Farmacie ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Începând cu anul 2001 a condus doctorate în domeniul biologiei în Universitatea din Oradea, iar din anul 2009 a condus Şcoala Doctorală de Biologie din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. A fost preşedintele Fundaţiei pentru Biologie celulară şi moleculară din România şi preşedintele Societății Române de Biologie.

Rezultatele studiilor din activitatea de cercetare au fost publicate în 4 monografii, 28 cărţi de specialitate cu caracter de cercetare. De asemenea, a publicat peste 156 cărţi, tratate, monografii (autor unic sau în colaborare), 242 articole publicate în reviste şi volume de specialitate – dintre care 54 în reviste acreditate CNCSIS, 15 indexate ISI ; 322 lucrări comunicate la conferinţe/congrese naţionale şi internaţionale (275 în ţară, 47 în străinătate), peste 100 de citări în lucrări de specialitate. Pentru uz didactic a publicat 15 manuale şcolare de biologie şi 3 atlase (Genetică, Ecologie şi Anatomie).

Internaţionalizarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, printre universităţile de prestigiu din Europa face parte din opera excepţională de manager a Preşedintelui şi Rectorului fondator Aurel Ardelean al cărui nume este înscris de peste 30 de ani în istoria învăţământului superior românesc şi european, ca parte a patrimoniului cultural universal.

Valorile morale ale Profesorului Aurel Ardelean, de la care nu a abdicat niciodată, au fost: demnitate, onoare şi curaj.

Preşedintele şi Rectorul fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean rămâne un simbol al deschiderii, al umanismului, al acţiunilor pozitive şi al altruismului, al excepţionalelor şi numeroaselor reuşite, ale căror efecte vor fi preţuite şi în viitor.

Recomandările redacției