Aradul l-a pierdut de curând pe Ioan Tolan (n. 1926, Şimand), unul din cei mai harnici artişti, om neobosit, cult şi onest. La cei 88 de ani, după vârstă, ai zice că era un bătrân rămas în Arad din alte vremuri cu entuziam romantic şi etică ireproşabilă. După aparenţe era un om harnic, care se simţea dator faţă de el însuşi şi societate cu încă o lucrare şi apoi încă una şi tot aşa. În realitate era un sculptor încărcat cu talent şi energie, om blând şi modest, plin de zel, care se identifica cu toate marile proiecte ale oraşului. Prezenţă activă în viaţa socială şi culturală arădeană, membru fondator al Filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici şi cel dintâi director al Liceului de artă, Ioan Tolan a traversat deceniile, înscriidu-şi numele în tot ceea ce este valoros şi durabil.
Munca sculptorului sau al cioplitorului de monumente, este grea şi plină de riscuri. Ea nu poate fi desăvârşită într-un timp scurt, deoarece drumul de la concepţie la realizare trece prin mai multe procese tehnice. Aceasta mai ales atunci când lucrările sunt realizate prin cioplire directă, care constituie adevăratul drum spre sculptură. Izbânzile artistice ale lui Ioan Tolan sunt mai ales sculpturile realizate în această manieră. Idealul său de frumos cuprinde claritatea ideii, simplitatea formei şi vibraţia luminii, într-o permanentă întoarcere la valorile clasice. Redarea omului, încadrarea sa în istorie, alături de folosirea largă a simbolurilor au fost pasiunile sale de o viaţă. În Mulgătoarea, sculptura din Parcul Mihai Eminescu, ca prim demers al impresionantei sale cariere artistice (1956), Ioan Tolan, îngemănează poate cel mai bine aceste idei. Aici se obsevă canoanele expresionismului clasic al statuarei sale.
În această atitudine estetică se înscriu, monumentele ridicate în memoria unor personalităţi precum: Avram Iancu, Ioan Slavici, Vasile Goldiş, Iosif Petchovschi, Isaia Tolan, Corneliu Bârsan, Ioan Suciu, Ştefan Cicio-Pop. Alegoriile Maternitate, Ţesătoarea, Cibernetica, “Primăvara”, altorelieful de pe frontonul Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din municipiu, sau candelabrele Bisericii Greco-Catolice de pe strada Vincenţiu Babeş, completează fericit creaţia sa monumentală.
Un alt capitol important al neobositei sale activităţi îl constituie sculptura în lemn, remarcându-se mai ales torsurile feminine, pe care le tratează cu multă fineţe.
Ioan Tolan s-a stins încărcat de titluri şi distincţii, lăsând urme durabile în estetica oraşului. Am avut plăcerea să-l cunosc şi să mă bucur de prezenţa lui. Nădăjduiesc ca din umbra tot mai deasă a vremii, să desluşesc încă mult timp acelaşi zâmbet şi vorbă bună. Să ne bucurăm că a fost contemporanul nostru. Dormi în pace Maestre!
Horia Truţă
