IMG_7020Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat, în data de 14.01.2014, în Aula „Ioan Slavici”, conferința cu tema Regiune, Regionalism, Regionalizare susținută de prof. univ. dr. Adrian Ivan, din cadrul Universității „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.
La eveniment au participat prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a UVVG şi conf. univ. dr. Cristian Benţe, directorul Departamentului de Ştiinţe Socio-Umane, cadre didactice, studenți, masteranzi și elevi de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”.
Prof. univ. dr. Marius Grec, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative a UVVG ne-a declarat: „Am organizat o nouă conferință cu o tematică foarte interesantă: „Regiune, Regionalism, Regionalizare”, susținută de prof. univ. dr. Adrian Ivan de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. Asemenea întâlniri sunt foarte importante, ele fiind adevărate dezbateri, având în vedere faptul că România se află într-un plin proces de regionalizare. E nevoie de asemenea dezbateri, pentru ca publicul larg, în special tinerii, să fie conștienți de necesitatea regionalizării și beneficiile pe care aceasta le aduce, dar și modalitățile prin care se poate realiza regionalizarea”.
Prof. univ. dr. Adrian Ivan a subliniat: „Am susținut o dezbatere despre regiune și regionalizare în Uniunea Europeană, unde am insistat și pe procesul de regionalizare din România. Ceea ce se poate face în spațiul românesc, în ceea ce privește atât alocarea de fonduri, cât și descentralizarea. Asemenea conferințe sunt foarte importante, deoarece dezbaterile pe regionalizare și pe integrare europeană merită o atenție aparte. La noi se povestește dintr-o anumită perspectivă politicianistă și nu se vede fondul pro­blemei. Regionalizarea nu se poate face dacă nu sunt respectate niște criterii de performanţă economică. De asemenea, regionalizarea nu poate fi făcută cu descentralizare, sau cu transfer de competență, ci pornind chiar de la bază. Comuna este cel mai important actor în procesul de regionalizare și atunci trebuie să găsim formule de coagulare a comunelor pentru a avea comune funcționale și apoi să creăm actorul regional. Dacă nu facem aceste lucruri, vorbim în zadar”.
Prof. univ. dr. Adrian Ivan este cunoscut cercetător în relaţii internaţionale şi studii de securitate, minorităţi naţionale şi etnice în relaţiile internaţionale, cercetător al politicilor externe şi de securitate şi cercetător în guvernanţa europeană şi internaţională, om de cultură, editorialist şi analist politic.
Prof. univ. dr. Adrian Ivan este director al programului de Studii de Securitate, la nivel licenţă şi masterat din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca; Director executiv al Institutului de Studii Internaţionale al UBB, Director al Centrului „Altiero Spinelli” pentru studiul organizării europene al UBB, Director al Programului Atlantis – EU şi membru în Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD) al UBB; Director al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie; Director al  Guvernanţă şi Politici europene.
Datorită experienţei profesionale acumulate până în prezent, prof. univ. dr. Adrian Ivan a deprins o bună cunoaştere a psihologiei umane şi a politicilor de stabilire a nevoilor de dezvoltare organizaţională.
Prof. univ. dr. Adrian Ivan are competenţe şi abilităţi sociale excelente, dar şi spirit de echipă dobândite în cadrul activităţilor derulate în mediul universitar şi extrauniver­sitar, prin coordonarea diferitelor echipe de cercetare, şcoli de vară, lansări de carte, mese rotunde, conferinţe naţionale şi internaţionale, seminarii şi înfiinţarea de noi secţii de studiu în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca.
Biroul de presă al UVVG

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției