În palma Nataşei, care mângâie timpul până la prima scriere albastră

0
220

Nataşa

Se numeşte Nataşa Valentina Roman. Este profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Alexandru Mocioni“ din Birchiş-Arad.

Joi, 10 septembrie 2015 Nataşa Valentina Roman şi-a lansat primul ei volum de poezie intitulat „În palma Evei“, apărut la Editura „Sfântul Ierarh Nicolae“-Brăila. Evenimentul s-a petrecut în Sala Concordia a Biblitecii Judeţene „A. D. Xenopol Arad.

Într-un cadru intim asigurat de gazde, pe fondul muzical parafat de Richard Clayderman şi de pianul său miraculos, amfitrioana evenimentului, Lucia Bibarţ, responsabil PR al biblitecii judeţene a demarat evenimentul, încadrându-l în şirul manifestărilor culturale organizate de instituţie.

Despre cartea „În mâinile Evei“ a Nataşei Valentina Roman au vorbit scriitoarea Florica R. Cândea, care spune că: „în versurile poetei sunt  similitudini cromatice, dincolo de cele patru elemente, apă, foc, aer, pământ, dincolo de bariera impusă unei poezii creştine.“  În acest spirit al sensurilor,  Florica R. Cândea s-a deplasat printre cei prezenţi oferindu-le diferite obiecte cu caracteristici  simbolice, poetei Nataşa Valentina Roman oferindu-i, de exemplu, un măr.

Despre cartea în vorbire s-a mai exprimat poeta din Lipova, Zenovia Lascu, remarcând că Nataşa Valentina Roman „scrie o poezie, sensibilă, elegantă.“

DSCN9855Ultima persoană care a vorbit a fost Geanina Iovănescu, studentă. Aceasta, cu o maturitate în gândire, exprimare, şi cu o atitudine molipsitoare a reuşit să-i captiveze pe cei prezenţi, făcând o largă expunere asupra literaturii în general şi asupra cărţii Nataşei în special. Geanina Iovănescu – dacă am reţinut bine este şi ea din Birchiş – spune despre autoare că „scrie o poezie plină de tărie, una legată, în poezia ei se regăseşte o căutare nereuşită a perfecţiunii, o poezie care  dezbate raportul dintre lume şi infinit“.

Ascultând-o cu atenţie pe Geanina Iovănescu, am convingerea că despre această tânără presa literară va vorbi cât de curând fără zgârcenie, chestie doar de timp, că literatura contemporană va găsi în ea un element cu care se va îmbogăţii esenţial. Asta, dacă… vrea şi ea, Geanina Iovănescu!

La finalul lansării, poeta Nataşa Valentina Roman a mulţumit celor prezenţi pentru că au asistat la lansarea primului ei volum de poezie – moment foarte important din viaţa ei – mulţumind în mod special celor care au încurajat-o şi au sprijint-o să scrie cartea: Carina Anca Baba şi Ralisa Roman, precum şi pictoriţei Elena Albu, realizatoarea coperţii. De asemenea, Natalia Valentina Roman a răspuns la nişte întrebări „pe care nu mi le-a pus nimeni, dar sunt sigură că mi-ar fi fost puse dacă ar fi avut cartea în mână.“

DSCN9850Prof. Carina A. Baba, cea care semnează prefaţa cărţii „În palma Evei“ a Nataşei Valentina Roman spune că „volumul În Palma Evei cuprinde o poezie solară, deschisă spre căutarea Perfecţiunii, o poezie care pune accentul pe plămădirea şi protejarea a ceea ce e mai preţios în om: «monada existenţială/strigă/în nisipul creaţiei» (Lecţie).

Da, dar eu cred că mottoul (involuntar şi nepus) sub care s-a scris această carte este următorul: „Când şarpele întinse Evei mărul, îi vorbi/cu-n glas ce răsună/de printre frunze ca un clopot de argint./Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi/şi ceva la ureche/încet, nespus de încet,/ceva ce nu se spune în scripturi//Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume/cu toate că asculta şi el./Şi Eva n-a voit să-i spună lui Adam./De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină/şi-şi mişcă geana parc-ar zice/că ea ştie ceva,/ce noi nu ştim,/ce nimeni nu ştie,/nici chiar Dumnezeu chiar.“ (Eva de Lucian Blaga).

Căci cartea Nataşei Valentina Roman este o carte care adânceşte, de fapt, misterul sub care funcţionează marele complex psihologic şi fizic care este Femeia. Eva autoarei cărţii este o contradicţie inefabilă a stării de femeie; natura trăirilor Evei, este o variaţie fără de măsură temporală şi spaţială. Relaţia dintre Eva poetei şi Univers (Dumnezeu) linişteşte şi şochează, calmează dar şi ridică sprâncene, căci Eva Nataşei este uneori mai presus de Dumnezeu, pe care îl pune nu de puţine ori în încurcătură: „…Dezbracă-te/De sosia convenţională“ (Măşti); „Celule de roşu/Răsucesc pe gene/Arcuiesc şoldurile/Vieţii/Din care dăltuiesc zeii/Universul“ (Şarm). Sau: „Suntem copiii/Aceluiaşi ochi central/Al universului/Răstignirile timpurii/Desenează cute în palma trecerii“ (Urme).

Poeta Nataşa Valentina Roman scrie în prima ei carte, „În palma Evei“ o poezie deloc comodă, deloc convenţională, care îi va dezamăgi în mod şocant pe cei care se aşteaptă să găsească în carte o poezie sacră, cu dulcegării de amvon, folosind limbajul de lemn al habotnicului cotidian.

„În palma Evei“ este o carte valoroasă literar, interesantă filozofic şi plăcută la lectură. Pentru început e mai mult decât bine.

Bine ai venit, Nataşa, în Marea Literatură!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.