În plină iarnă, despre combaterea… ambroziei

0
236

Primăria Municipiului Arad aduce în atenția cetățenilor faptul că aspectele cu privire la combaterea ambroziei sunt reglementate prin Legea nr. 62/2018, privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările și completările ulterioare și prin HG 707/2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia . Conform legislaţiei în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, a căilor ferate, a cursurilor de apă, a lacurilor, a sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane. În scopul distrugerii buruienii și al prevenirii răspândirii ambroziei, se vor desfășura periodic, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri pot fi luate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an si se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia. Nerespectarea obligațiilor de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, a căilor ferate, a cursurilor de apă, a lacurilor, a sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment. Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, a căilor ferate, a cursurilor de apă, a lacurilor, a sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice. Precizăm faptul că, la nivelul municipiului Arad, se desfăşoară periodic lucrări specifice de combatere a acestei buruieni, în special tăieri, cu ajutorul operatorilor de întreținere spații verzi. Serviciile acestora pot fi solicitate, contra cost și de către proprietarii terenurilor care necesită astfel de intervenții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.