Bugetul municipalității este unul de austeritate. Cel puțin așa a rezultat și din expunerile de… reformă ale aparatului propriu. Desigur, în viziunea  primarului. Era vorba de o  economie de circa 11 milioane de lei. S-a ajuns, în cele din urmă, la formula „pupat  toți piața endependenți“.  Cert este că s-a marșat pe ideea de economisire a resurselor. Însă  nu în toate sensurile, cum se va vedea. De exemplu, s-au „luat“ 20 milioane de euro de  la BERD. Mai exact este vorba de 100 milioane de lei. Nu fonduri europene nerambursabile, ci împrumut. Pentru care municipalitatea, adică noi toți în cele din urmă, vom plăti și dobândă. La ce sunt  necesari acești bani? Este vorba de finanțarea parțială pentru  realizarea viitorului traseu de transport,  care să facă legătura pe între zona UTA și strada Ștefan cel Mare. În cadrul acestei investiții  se va realiza și un nou pod rutier peste Mureș. Asta pentru că  s-a „constatat necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiției publice de interes local, și anume obiectivul de investiție -Amenajare traseu de transport public de călători cu autobuzul, care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și str. Ștefan cel Mare”. Ca idee generală, la acest moment costurile proiectului sunt estimate la circa 49 milioane de euro, adică aproape un sfert de miliard de lei. Dacă tot gândim în termeni de austeritate și restricții bugetare, a angaja aproape 250 milioane de lei, din care doar ceva mai mult de o cincime din fonduri europene,deci bani nerambursabili, pare o decizie inoportună. În fond transport ecologic poți să faci și chiar să ajungi din zona UTA în Ștefan cel Mare  și prin alte direcții. Iar zona Ștefan cel Mare, cu toată considerația, credem că nu este totuși un punct cardinal al Aradului. Cum ar fi de exemplu Podgoria și în care nu s-au găsit soluții de fluidizare a traficului. Cu toate acestea, lucrurile par a merge înainte pe această direcție. Totuși, reamintim că pentru a nu pierde finanțarea de la UE, întregul traseu de transport public pe tronsonul zona UTA – Ștefan cel Mare trebuie finalizat până în decembrie 2023. Cu larghețe mai sunt ceva mai mult de doi ani,timp în care trebuie să „crească“ și un pod peste Mureș, cu o lungime de 310 metri. Așa că termenul nu este nici pe departe prea…îndepărtat. Chiar din contră, pare că se apropie din ce în ce. Iar, în acest timp, conturul podului pare că se depărtează…

Recomandările redacției