Județul Arad este de această dată în clasamentul bun, în ce privește cazurile de Pestă Pocină Africană. Este a doua săptămână consecutivă în care  nu s-a înregistrat niciun focar nou. Ba chiar au fost stinse 14 focare de PPA, ceea ce este un record național din acest punct de vedere, ținând cont că în întreaga țară au fost neutralizate 37 de focare săptămâna trecută, la acest moment,în județul Arad fiind active doar  două  focare  de PPA. Asta înseamnă că județul a „căzut“ pe locul 25 pe țară, în ce privește acest nedorit top. Ceea ce e un aspect pozitiv. Ca idee rămâne totuși faptul că la noi în județ, principalul vector de transmitere al bolii este porcul mistreț.  De la începutul crizei de PPA , adică din luna august 2020, au fost afectați peste 3600 de porci din gosdpodăriile populației, 43.209 capete din fermele de creștere a suinelor și au fost găsiți morți sau împușcați  mai mult de  400 de porci mistreți. „Toate cazurile de îmbolnăvire sau moarte la porcinele din gospodăria proprie vor fi anunțate, fără întârziere, medicului veterinar de liberă practică împuternicit”, aduc aminte specialiștii în materie. La nivel național, în ultima săptămână, sunt confirmate un număr de 46 de focare noi de PPA, iar totalul acestora se ridică la 620. Aceste date erau consemnate în data de 23 septembrie. Principalele cauze ale apariției focarelor de PPA, potrivit A.N.S.V.S.A . sunt: cumpărarea/vânzarea porcinelor fără documentele legale; scoaterea animalelor din zonele de restricție; sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar; neanunțarea mortalităților/sacrificărilor pentru consum propriu/îmbolnăvirilor la medicul veterinar. De asemena, numărul foarte mare de mistreți morți (4.079) sau vânați (1.795) confirmați cu PPA  sunt o altă cauză de răspânire a virusului.  „Aceste mișcări au dus la răspândirea și confirmarea unor focare succesive de PPA și la creșterea presiunii virale asupra exploatațiilor comerciale profesionale de porcine. Apariția focarelor de PPA succesive duce la prelungirea restricțiilor impuse acestor exploatații”, afirmă specialiștii de la A.N.S.V.S.A.

Recomandările redacției