Un mare scandal a fost provocat de o hotărâre a CLM Arad cu privire la demontarea instalațiilor de aer condiționat de pe clădirile aflate în zona protejată, respectiv de la Podgoria până în Aradul Nou, mărginită de Malul Mureșului. Prima hotărâre nefavorabilă CLM a fost dată în data de 6 mai 2021. „Admite acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanţii B.S.M. şi B.C. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Arad, având ca obiect anulare act administrativ: Hotărârile Consiliului Local al municipiului Arad nr. 455/2020 şi nr. 86/2021. Anulează Hotărârea Consiliului Local al municipiului Arad nr. 455/23.10.2020 privind aprobarea unor măsuri pentru amplasarea aparatelor de aer climatizat pe faţadele clădirilor din municipiul Arad în zona construită protejată, zona monumente istorice din ansamblul urban al Municipiului Arad. Anulează Hotărârea Consiliului Local al municipiului Arad nr. 86/22.02.2021 privind modificarea anexei Hotărârii Consiliului Local al municipiului Arad nr. 455/23.10.2020”, se arăta în soluţia Tribunalului Arad. Primăria a atacat decizia și cazul a ajuns la Curtea de Apel Timișoara. Însă și judecătorii timişoreni au decis ca Hotărârile Consiliului Local Municipal 455/2020 şi 86/2021 să fie anulate, respingând recursul înaintat de Primăria Arad. „Respinge recursul declarat de pârâtul recurent Consiliul Local al Municipiului Arad împotriva sentinţei civile nr.511/06.05.2021 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.294/108/2021, în contradictoriu cu reclamanţii intimaţi B SM şi B C”, se arată în soluţia Curţii de Apel Timişoara. Mai mult decât atât, CLM este obligat şi la plata a 3.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Drept urmare, hotărârile care făceau referire la obligativitatea demontării aparatelor de aer condiţionat de pe faţadele clădirilor din Arad nu mai sunt în vigoare. Mai trebuie spus că sentinţa Curţii de Apel Timişoara este definitivă şi nu poate fi atacată în niciun fel, iar cele două hotărâri vizate de acest proces au devenit nule.

Recomandările redacției