În redacţie, roman foileton: despre relaţii şi prietenie

0
287

lauretteDin păcate nu se pune problema să împart bucuria de a o găzdui pe Laurette cu Sarah. Apartamentul ei e şi mai mic decât al meu şi are doar o cameră. Încep să mă îngrijorez puţin la gândul că Laurette ar avea nevoie de mai mult timp decât am estimat ca să-şi revină, afectându-mi în felul acesta viaţa amoroasă, pentru că, aşa cum     v-aţi dat seama, e imposibil să mai aduci vreun mascul acasă atunci când locuieşti cu trei copii. Dacă mă gândesc bine n-am prea avut parte de viaţă amoroasă în ultima vreme… Dar, cine ştie? Cu puradeii ăştia pe cap s-ar putea să ratez ocazia minunată de a-l întâlni pe bărbatul vieţii mele (nici nu mai iau în calcul vreun zeu al sexului fără obligaţii) şi s-au dus vremurile romantice când era suficientă o plimbare în Cişmigiu care să se încheie cu un sărut timid pe obraz la colţul străzii.
Ne-am despărţit cu promisiunea Laurettei că se va gândi la propunerea noastră şi că ne va da de veste imediat ce va lua o hotărâre. Ceea ce s-a întâmplat până la urmă mai repede decât a estimat chiar ea. În aceeaşi seară am primit un telefon disperat. Dan ieşise să cumpere lapte şi scutece fără să-şi ia mobilul, care la un moment dat a început să sune. Laurette s-a grăbit să răspundă, din obişnuinţă, însă i s-a pus un nod în gât în momentul în care şi-a dat seama cine îl caută pe soţul ei. Era chiar persoana în cauză. Laurette n-a avut curajul să-i răspundă, dar m-a sunat pe mine întrebându-mă ce să facă.
– Vin să te iau! i-am spus.
– Şi dacă apare Dan tocmai când îmi fac bagajul?
– Încearcă să te grăbeşti. Ia doar strictul necesar.
– Dar dacă apare totuşi? Nu am pu­terea să-l înfrunt.
– Şi de ce nu mă rog frumos? Ai dreptul să ceri explicaţii!
– Nu uita că încă n-am avut nicio discuţie despre asta. Sunt doar bă­nuielile mele. Ce să-i spun? Că mi-a dat de gândit comportamentul lui din ultima vre­me? Că i-am umblat prin telefon, că ştiu de mailurile pe care şi le trimit?
– Spune-i că vrei o pauză şi că ţi-ai dat seama brusc de asta. Vii la mine şi gândim o strategie împreună.
Ca orice super-mamă Laurette a pregătit bagajul pentru ea şi pentru ceilalţi trei mai repede decât şi-ar fi putut cineva imagina. Am ajutat-o să care la maşină o sacoşă cu tetine, instrumente de sterilizat biberoane şi ceaiuri contra colicilor. Copiii, de fapt cei doi mai mari, păreau entuziasmaţi că pleacă de acasă în loc de plictiseala pregătitului de culcare. Cred că în momentul în care am băgat cheia în contact am văzut maşina lui Dan în intrând în parcarea blocului. Cel puţin nu ne-a prins asupra faptului. Ce-o fi zis oare când şi-a găsit casa goală? Probabil că şi-a dat seama imediat despre ce era vorba. Laurette i-a lăsat telefonul mo­bil pe ecranul căruia era marcat un apel pierdut, la vedere în sufragerie.
– Imaginează-ţi, să-l sune seara, când s-ar presupune că e cu familia. Ştii ce m-a durut mai tare? Numărul ei e înregistrat la favorite. Pun pariu că pe al meu nici nu-l mai are în memorie.
Draga de Laurette. După atâţia ani de căsnicie şi după atâta rutină îşi doreşte mai întâi de toate să fie iubită şi dorită. Sper că tot ce i se întâmplă acum să fie doar un accident stupid şi să se întoarcă amândoi la relaţia lor greţos de perfectă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.