În România, deja a fost mai bine

În România va fi bine? Este o întrebare de la Radio Erevan, dar care spun eu că ni se potrivește mănușă. Răspunsul pe lung, în cele ce urmează. Până atunci însă o parte din răspunsuri sunt și le dau oamenii care fac România .Pentru că fiecare în parte este o mică Românie. Nu un număr statistic, ci un om.Care respiră, mănâncă, doarme, îi este foame, sete, cald, frig, are o slujbă, planuri, speranțe, obiective, temeri, dureri, suferințe, care râde, care plânge. În ultimul timp mai mult plânge. Să dăm o „felie“ din România ultimelor zile. „Mi-a venit gazul 1700 de lei , curentul 340. Am doi copii, o casă la care plătesc rate, 1800 de lei pe lună. Eu si soția câștigăm destul de bine, zic eu, avem 7.000 de lei împreună. Mai deținem și o mașină. Casa e una cu patru camere, dar e la țara , că  de una la oraș nu aveam bani. Gazul era 400 de lei cel mult, 500 când era frig tare afară. Acum e de patru ori mai mult.   Înainte de această nebunie o  scoteam la capăt. O viață normală, de oameni obișnuiți. Fără restaurante, fără cumpărături scumpe. Am plâns  seara, singur în baie, să nu ma vadă copiii și soția. E prea mult.” , spune I.F. Ce să mai spui la așa ceva ? Orice ai spune e o tâmpenie.  Că  va fi bine? Nu este normal ce se întâmplă. Iarăși suntem  „campioni“. La inflație, la nivelul scumpirilor, la scăderea puterii de cumpărare reale. Și pare că statul nu  mai poate face față acestei situații.Rezolvări de genul pompieristic „până la sfârșitul lunii“, „prețurile plafonate vor fi de la 1 februarie“, „furnizorii nu vor da penalități pentru facturile… greșite și neplătite în termen“. Toată  lumea pare a ne face „favoruri“, doar că între timp,  suntem… strânși de gât. Statul pare… atârnat de o țeavă, sub presiune, care stă să pocnească. Și da, parcă toată viața este legată de o țeavă.  Și dacă ne gândim bine, cam așa este.  Țeava de gaz , țeava de eșapament, țeava de calorifer, coșul de evacuare .Și alte țevi, mai mici sau mai mari, dar pe care nu le mai enumerăm aici. Așadar suntem sub presiune. Și noi și statul prin structurile sale de putere. Iar soluțiile par a fi ceva pompieristic.  Improvizate, făcute pe genunchi. Parcă ai merge legat la ochi spre prăpastie. Aruncăm o găleată de apă aici, una colo. La un moment dat focul  pare stins. Și, chipurile, ai rezolvat problema. Dar toți știu că acestea sunt doar amânări. Focul, care nu se mai vede  mocnește și, la un moment dat, va izbucni cu și mai mare furie. Și pagubele pot fi greu  de surmontat. Ar putea ca un întreg țesut social să se destrame. Așa cum  este el, cu multe, prea multe imperfecțiuni. Riscăm să se rupă de tot și bruma asta de coeziune, legată cu ață, groasă cât  un fir de pânză de păianjen,  care mai ține țara asta. Iar concluzia, cea mai bună este chiar răspunsul de la Radio Erevan. În România va fi mai bine? În România, deja a fost mai bine.