În școlile arădene durata cursurilor a fost redusă cu o săptămână

0
195

Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial, modificată prin Ordinul de ministru nr. 3.558 din 29 martie 2021. Este vorba despre modificările pentru finalul acestui an, anunțate în ultima săptămână de Ministerul Educației. Cea mai importantă modificare este reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la 33 de săptămâni pentru toți elevii și de la 37 la 36 de săptămâni pentru cei din învățământul profesional și tehnic.

În perioada vacanțelor profesorii arădeni pot organiza activități educative la grădiniță, mai prevede noul ordin, cu prezență fizică și cu avizul DSP.

De asemenea, pe durata vacanțelor se pot organiza activități remediale, cu prezența fizică, cu elevii de clasa a VIII-a și pentru elevii de la liceu, în toate localitățile până la indicele 6/1.000 de locuitori.

Elevii și cadrele didactice din județul Arad trebuie să știe că, după noua structură, semestrul a II-lea are 16 săptămâni, față de 17 cât avea inițial, și anul școlar pentru elevi se încheie pe 25 iunie.

Elevii arădeni de clasa a VIII-a au două vacanțe de Paști: între 2-11 aprilie, prima și între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade aceștia fac cursuri în sistem online. Apoi revin fizic la cursuri între 10 mai și 11 iunie. Pe 11 iunie aceștia iau vacanță, iar pe 22 iunie încep probele scrise de la Evaluarea națională 2021.

Pentru clasele a XII-a și a XIII-a, situația este asemănătoare. Aceștia au două vacanțe de Paști: între 2-11 aprilie, prima și între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade și ei fac cursuri în sistem online. Apoi revin fizic la cursuri între 10 mai și 4 iunie. Pe 4 iunie ei iau vacanță, iar pe 28 iunie încep probele scrise de la Bacalaureat 2021, cele de competențe urmând a se echivala la fel ca anul trecut.

Grupele de grădiniță și toate celelalte clase (pregătitoare, I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a) anul școlar are o vacanță de o lună în perioada 2 aprilie – 4 mai și cursuri (potrivit scenariilor în vigoare) perioada 5 mai – 25 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.