În şedinţa CLM se va vota modernizarea infrastructurii de apă

0
299

În şedinţa ordinară de astăzi, unul dintre punctele importante care  va fi supus votului consilierilor municipali este şi cel cu privire la proiectul ,,Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată judeţul Arad“. Este vorba de  reabilitarea reţelelor de apă executate din conducte de azbociment cu o vechime de peste 25 de ani, având diametrele mai mici sau egale cu 150 mm, reabilitarea reţelelor de canalizare executate din beton –bazalt, cu diametre mai mari de 250 mm şi o vechime de peste 30 de ani, extindere reţea de canalizare.
,,Pentru lucrările nefinalizate în cadrul programului s-a solicitat, în decembrie 2015 Comisiei Europene fazarea proiectului major între două perioade de programare, adică 2007-2013 și 2014-2020. Această solicitare a fost aprobată prin Decizia nr. 8743/ 13.12.2016, lucrările nefinalizate fiind transferate pe Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020. Astfel, proiectul major Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Arad are Faza I, care a fost finalizată în anul 2015 și Faza II cu termen de finalizare aprilie 2018“, se spune în motivarea proiectului de hotărâre. Valoarea totală a proiectului este de 177,6387 milioane de lei, din care 130,89 milioane de lei din fonduri nerambursabile. Municipalitatea trebuie să participe cu o cofinanţare la acest proiect, cu suma de  911.563 lei. Un alt subiect sensibil este şi cel care se referă la  modificarea Hotărârii nr. 108 / 2009 a Consiliului Local al Municipiului Arad referitoare la aprobarea Regulamentului privind activitatea de transport în regim de închiriere. Astfel „după articolul 23 al Anexei 1 la Hotărârea nr. 108 / 2009 a Consiliului Local al Municipiului Arad, se introduc articolele 23^1 și 23^2 cu următorul conținut: Art. 23^1. (1) Agenții economici care desfășoară activitate de închiriere pot ocupa, în fața punctului de lucru, pe domeniul public, un spațiu pentru parcarea a două mașini, spațiu pentru care datorează taxă de ocupare a domeniului public. (2) În afara celor două locuri de parcare, operatorul de transport are obligația de a parca toate mașinile utilizate pentru desfășurarea activității de transport în regim de închiriere, pe toată durata staționării acestora, înainte de a fi contractate de clienți, în spa­țiile deținute, conform declarației pe propria răspundere prevăzută de art. 5, alin. (1), lit. c). (3) Operatorul de transport poate desfășura activități de închiriere a autoturismelor și de transport persoane în regim de închiriere, doar în baza autorizației de transport vizată conform art. 4 și a copiei conforme valabilă pentru fiecare autoturism pe care îl deține, având obligația ca, la fiecare întregire a parcului auto, să facă demersuri pentru obținerea copiilor conforme ale autorizației de transport. Art. 23^2. Nerespectarea prevederilor art. 23^1 se sancționează cu amendă de la 2.000 la 2.500 lei.
Art.II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 108/2009 rămân nemodificate“. De asemenea, la şedinţa de azi vor fi supuşi validării doi noi consilieri locali.
(G.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.