Federaţia Română de Fotbal anunţă că în sezonul 2020-2021 șapte competiții de fotbal feminin vor lua startul, 3 ligi de senioare şi 4 la nivel juvenil. Echipele de fotbal feminin au ajuns la numărul de 144. de trei ori mai mare decât în anul 2014. FRF a emis un comunicat căruia în sezonul 2020-2021 vor fi şapte competiţii de fotbal feminin: 3 ligi de senioare (L1, L2, L3) şi 4 competiţii la nivel juvenil (U17, U15, U13, U11), faţă de 3 câte erau în 2014. Noul sezon aduce obligativitatea cluburilor de fotbal masculin din prima ligă să înscrie și o echipă de fotbal feminin în Campionatul Naţional U15. Cei din Liga 1 masculin și-au creat propria sec­ție de fotbal feminin (ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Universitatea Craiova, AFC Botoşani, AFC Hermannstadt, FC Voluntari, SC Dinamo 1948, Gaz Metan Mediaş, AFC Astra, FC Academica Clinceni şi AFC Chindia Târgovişte) sunt cele 10 echipe din prima ligă care și-au format propria secție. Pe lista cluburilor înscrise în Campionatul Naţional U15 feminin se regăsesc şi două cluburi din Liga 2 masculin: Fotbal Club Rapid şi Turris-Oltul Turnu Măgurele, anunţă FRF.
Conform Federației, față de anul 2014 când existau 43 de echipe, în acest an s-au înscris 144, ceea ce înseamnă că numărul echipelor a crescut cu peste 300%. 

Recomandările redacției