În sfârșit, după ani grei de așteptare, arădenii pot fi siguri că încep lucrările la unul dintre cele mai degradate drumuri ale județului, un drum care a stârnit revoltă și a alimentat scandaluri politice în decursul timpului. Este vorba de semnarea contractului de începerea a lucrărilor pe drumul Arad – Şiria – Pâncota, semnare făcută luni, la Consiliul Județean. Din ultimii 20 de ani, modernizarea drumului județean Arad-Horia-Șiria-Galșa-Masca-Pâncota va fi cea mai mare realizare a Consiliului Județean și implicit a președintelui CJA, Iustin Cionca.

Semnarea contractului cu constructorul pentru drumul Arad – Şiria – Pâncota deschide cel mai aşteptat şantier pe drumurile judeţene.

„După 1.304 zile de la depunerea documentației documentației prin care județul Arad a câștigat 62 de milioane de lei finanțare pentru drumul Arad – Șiria -Pâncota, astăzi (luni.nr) în sfârșit s-a semnat contractul. S-au pierdut inutil ani din cauza birocrației. Deși, Uniunea Europeană ne-a alocat bani, din cauza unor instituții create de stat, care au îngreunat lucrurile – am ajuns sa pierdem ani de zile până acest moment. Reamintim că, depunerea documentației de finanțare la Agenția de Dezvoltare Regională Vest (ADR) s-a făcut de către Consiliul Județean în data de 14.11.2016“, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Președintele CJA a făcut un istoric al tevaturii proiectului pentru Arad – Șiria – Pâncota: „În 25 mai 2017 am semnat contractul de finanţare. Practic din acel moment, aveam banii la dispoziţie şi puteam să-l folosim. Puteam demara proiectarea şi execuţia lucrărilor. A fost elaborat proiectul tehnic, iar în 26 iunie 2018 am depus documentaţia tehnică, la faza proiect tehnic, la ADR Vest, pentru verificare.

În 27.7.2018 a fost finalizat procesul verificare a conformității proiectului tehnic. După o lună a fost gata această verificare. În 20 septembrie 2018 am avut documentaţia. După o serie de respingeri din cauza acestei Agenții Naționale de Achiziții Publice, care sper să reușim să o schimbăm măcar ca stil de lucru, ca mentalitate – dacă nu, ca instituție chiar, în 2 septembrie 2019 am ajuns să semnăm, să mergem mai departe cu procedura de licitație. Am depus documentații pentru trei drumuri la ADR Vest – Arad-Şiria-Pâncota, Pâncota-Buteni şi Sânpetru German-limită de judeţ Timiş. Pe celelalte drumuri se lucrează, proiectele fiind avansate“.

Firma care a băgat bețe în roate mai poate face contestație

În cotidiantul nostru s-a mai scris despre încâlceala constestațiilor la licitații. Contestația depusă de societatea aflată pe locul al doilea, SC Diferit SRL din Cluj, a fost respinsă de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

Șeful administrației județene a recunoscut că, firma clujeană încă poate depune contestație în instanța de judecată. Asta chiar și în condițiile parafării unui proiect de începre a lucrărilor. „Cu acest drum am ajuns și în instanță cu două contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Noi am semnat acum contractul de începere a lucrărilor însă, firma care a pierdut la CNSC mai poate încă să acționeze în instanță. Sper să nu o facă, pentru că deja ni s-a dat nouă dreptate. Din păcate avem un termen limită până la care trebuie să consumăm acești bani europeni și nu ne permitem să mai întârziem. Am riscat să pierdem finanțarea pentru investiție pe fondul acestor probleme, iar arădenii au fost obligați să circule pe drumurile acestea proaste. Drumuri pe care și în anii aceștia trecuți, CJA a cheltuit bani să le întrețină cât de cât, chiar dacă fundația nu mai era bună. Sper că într-un timp mai scurt să facem această lucrare, cel mai important drum al județului.

Rog firma să aloce resurse umană suficientă pentru lucrări și să nu fie probleme cu criza de forță de muncă calificată, o problemă cu care știu că firmele în domeniu se confruntă“, a spus Iustin Cionca, președintele CJA.

CJA cere constructorului să urgenteze lucrarea

Semnarea contractului cu constructorul pentru drumul Arad – Şiria – Pâncota deschide cel mai aşteptat şantier pe drumurile judeţene. „Voinţa de a respecta promisiunea făcută arădenilor şi de a duce până la capăt strategia gândită pentru drumurile judeţene este mai puternică decât piedicile birocratice. Constructorul poate să se apuce de treabă în zilele următoare şi îi solicităm să urgenteze această lucrare importantă pentru judeţ. Este vorba despre un drum refăcut din fundaţie, în lungime de 30 km, pentru care am alocat 72 milioane de lei (cu TVA n.r), bani obţinuţi din fonduri europene. Drumul deserveşte 40 000 cetăţeni, dar importanţa sa este mult mai mare, leagă Aradul de staţiunea Moneasa şi de oraşe şi comune importante. Este şi un drum al încrederii, care arată dorinţa noastră de a depăşi dificultăţile şi de a duce la bun sfârşit o etapă a strategiei noastre pentru drumurile judeţene. Am definit acest drum obiectivul numărul 1 şi sunt bucuros că se poate lucra. Încercăm să asigurăm condiţii favorabile şi să permitem executarea lucrărilor fără trafic, în măsura posibilităţilor. Îi rugăm pe arădeni să fie înţelegători cu privire la disconfortul inerent şantierului. Investiţia importantă în acest drum are şi o semnificaţie economică(…)”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

După semnarea contractului, la sediul Consiliului Județean Arad s-a reunit grupul de lucru ce implementează proiectul de modernizare a drumului județean Arad-Horia-Șiria-Galșa-Mâsca-Pâncota, format din reprezentanții Consiliului Județean, conducerea Poliției Rutiere și conducerea firmei care va executa lucrarea. 

Recomandările redacției