vladi resitaCincisprezece meciuri au fost date uitării, ieri după-amiază, când trupa din Vladimirescu a părăsit terenul în culmea fericirii! Ce nu s-a reușit în tot turul, când în lot figurau fotbaliști cu cărți destul de bune de vizită, s-a izbutit acum, când aripa tânără a fost aruncată în purgatoriul ligii terțe.
Terenul a fost exact cum anticipa antrenorul Cristi Sculici, un câmp băltind, dar puștii săi s-au adaptat nesperat. „Gospodarii” reșițeni au început avântat, dar apărătorii lui „Vladi” s-au strâns ca un arici în fața lui Mitrea și au contrat șarjele. Încet-încet, arădenii au prins curaj și au început să apară în jumătatea vizitatorilor, dar fără a pune probleme mari, cel puțin în primul act, încheiat cu două ocazii mari ale Muncitorului: Mitrea a fost extraordinar când a scos lovitura de cap din 6 metri a lui Bobină (32), apoi transversala a fost aliatul gazdelor, oprind trasorul lui Vasiliu de la 20 de metri.
Băieții lui Sculici și Ciubăncan au schimbat echipamentul la pauză și, odată cu el, poate și norocul. În minutul 62, o lovitură de colț de pe flancul stâng a fost reluată cu capul de Drăgan din preajma careului mic, Giurcanu a dat impresia că reține, dar mingea i-a trecut printre mâini și s-a scurs în plasă, ștergând frustrările unui întreg tur, 1-0!
Oaspeții nu s-au resemnat și s-au dispus către poarta arădeană, dar „Vladi” a realizat că e timpul să nu mai scape victoria. Iancu și colegii săi au luptat pentru fiecare minge, iar Mitrea a făcut un meci fantastic, apărând din toate pozițiile. Iar fluierul final i-a prins, în sfârșit, pe cei din Vladimirescu fericiți: și-au amintit cum e să te bucuri!
Vladimirescu: Mitrea – Bobeiciuc, Ciobanu, Tudoroiu, Cherciu – Drăgan, Iancu, Kocsis, Istin – Purece – Stănaia. Au mai jucat: Horvath, Nol, Rol. Szabo, Onețiu.
Muncitorul: Giurcanu – Rarinca, Beică, Dobre, Țimbota – Bîrsan, Vasiliu, Doană, Fara – Avramovici, Bobină. Au mai jucat: Popescu, Boltașiu, Loba, Firițeanu.
Arbitri: Horia Mureșan – Alin Botaș, Patricia Samsudean (toți din Timișoara).
Observatori: Dinu Lucaciu (Jibou), Teodor Biriș (Hunedoara).

Recomandările redacției