Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,  continuă să desfășoare, în Spațiul Privat Virtual, o  campanie de informare a contribuabililor. Amintim că ANAF a demarat, începând din 1 august a.c., o amplă acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformării la declarare a obligațiilor fiscale la bugetul de stat.  Controalele vor conduce la identificarea în timp real a erorilor, care dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligații fiscale accesorii mai mici, în comparație cu cele rezultate în urma unei inspecții fiscale generale. Contribuabilii vor avea posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii. „ Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte dezvoltarea unui parteneriat corect între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne şi accesibile. În acest context, au fost implementate servicii electronice menite a facilita îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată ale contribuabililor. Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore din 24, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu“, precizează  Călin Arusti, purtător de cuvânt la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.              Instrucţiunile privind înrolarea în Spaţiul Privat Virtual sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro, la următorul link: SPV – INSTRUCTIUNI. Totodată, în sediile Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad sunt la dispoziţia contribuabililor calculatoare în sistem self service, în vederea accesării serviciilor oferite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale. Lista sediilor ANAF, în care sunt puse la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate autoservirii, se regăseşte pe site-ul instituţiei, www.anaf.ro, la secţiunea Servicii oferite de ANAF. La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, SPV înregistrează peste 24.400 de utilizatori care s-au înrolat în aplicaţie de la lansarea ei în anul 2014.  Dintre aceștia, un număr de 14.200 sunt persoane fizice și 10.200 persoane juridice.

Recomandările redacției