În Spațiul Privat Virtual, până la finele lunii trecute s-au înregistat 25.678 de utilizatori

0
327

Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală continuă să desfășoare, în Spațiul Privat Virtual, o  campanie de informare a contribuabililor. Amintim că ANAF a demarat o amplă acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformării la declararea obligațiilor fiscale la bugetul de stat.  Controalele vor conduce la identificarea în timp real a erorilor, care dacă sunt remediate în timp util, vor determina plata unor obligații fiscale accesorii mai mici, în comparație cu cele rezultate în urma unei inspecții fiscale generale. Contribuabilii vor avea astfel posibilitatea de a-și corecta declarațiile și de a se conforma la plata obligațiilor, potrivit legii.

Serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24 de ore din 24, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică. Ministerul Finanţelor Publice urmăreşte dezvoltarea unui parteneriat corect între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi contribuabili, prin acordarea unor servicii complete, moderne şi accesibile. În acest context, au fost implementate servicii electronice menite a facilita îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată ale contribuabililor. SPV permite obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ fiscale. Documentele comunicate prin Spaţiul Privat Virtual au aceeaşi putere juridică, asemenea celor comunicate prin poştă sau la ghişeu“, precizează Călin Arusti, purtător de cuvânt la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.  

Instrucţiunile privind înrolarea în Spaţiul Privat Virtual sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro, la următorul link: SPV – INSTRUCTIUNI.          

  Totodată, în sediile Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad sunt la dispoziţia contribuabililor calculatoare în sistem self service, în vederea accesării serviciilor oferite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale. Lista sediilor ANAF, în care sunt puse la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate autoservirii, se regăseşte pe site-ul instituţiei, www.anaf.ro, la secţiunea Servicii oferite de ANAF.

La nivelul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Arad, SPV înregistrează peste 25.678 de utilizatori care s-au înrolat în aplicaţie. Dintre aceștia, un număr de 14.586 sunt persoane fizice și 11.092 persoane juridice. Aceste date au fost centralizate la finele lunii trecute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.