A trecut ceva vreme de la concertul susținut de Jose Carreras la Oradea. Un eveniment care poate trebuia să fie de interes național, iar pentru noi, arădenii o mare oportunitate pentru că o asemenea somitate cântă în România, la 100 de kilometri de orașul nostru. Nu mai vorbesc de orădeni, care obișnuiți mai mult cu „Învârtita de Bihor“, ce mândri trebuie să se fi simțit că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Numa că cu prostu e greu să te înțelegi: când e obișnuit cu clisa și cu țuica, degeaba îi dai icre negre și șampanie că ți le scuipă. Cam asta a fost și cu Carreras la Bihor, o asociere mai hâdă greu de găsit. Nu mă refer aici la cei care au conștientizat valoarea momentului și l-au tratat ca atare. Mă refer în schimb la cei care au considerat-o „magnifică“ pe Laura Bretan, cea care a cântat alături de marele tenor la Oradea și care, în opinia lor, „la 19 ani a acoperit în multe rânduri un José Carreras destul de absorbit de cei 74 de ani“. La acei care cred că artistul „nu a avut una dintre cele mai grozave interpretări ale sale“ și consideră „că a ajuns prea târziu la Oradea“. Vă dați seama? Oradea – marea metropolă a muzicii, locul de unde se dă ora exactă a… „Învârtitei“. Carreras și-a ratat trenul de a prinde „anii de glorie“ ai Bihorului.

I se mai reproșează tenorului „obosit de 74 de ani“ că a „luat grosul celor 140.000 de euro“. Hopa! Vor spune mulți. „Aici e bai! Prea mult!“. Prea mult în comparație cu ce? În primul rând, românul trebuie să înțeleagă, mă refer la cel stat pe acasă, pentru că cei care au avut șansa să trăiască puțin pe afară o știu deja, că valoarea costă. Serviciul de calitate trebuie plătit. Nu o fi cântat Carreras de 140.000 de euro pentru o seară, dar a vorbit cariera sa de-a dreptul colosală în numele său.

Carreras nu este doar un nume în lirica mondială, ci este unul dintre cei mai mari interpreți care au existat vreodată pe această planetă. Pe de altă parte, Carreras nu stă la uliță, iar atunci când primește un telefon de la ăia din Bihor își țâpâ trăistuța cu note muzicale în spate și mere la tren, cătă Oradie. El este un profesionist, care are o echipă în spate, agenți, impresari și așa mai departe. El are un preț. Sau cârcotașii de Bihor ce se așteptau? Că atunci când aude Carreras că i se oferă „marea șansă“ de a cânta la Oradea, o va face pe ochi dulci? Nu Oradea i-a oferit lui Carreras marea șansă de a cânta acolo, ci Carreras a înnobilat Oradea cu prezența sa. Și cu vocea sa. Iar orădenii conștienți de însemnătatea momentului știu că asta este istorie. Concertul lui Carreras este un moment de aur în istoria Oradiei, chiar și în istoria culturală a României.

Unii, nu mai proști, ci proști de tot, au aberat că Laura Bretan a fost mai în formă decât tenorul spaniol și că a luat mult mai puțini bani. O astfel de concepție nici nu merită analizată. Am să redau doar un episod din cariera marelui bas rus Feodor Șaliapin, de o anvergură asemănătoare cu cea a personalității lui Carreras. Într-un spectacol de operă, Șaliapin avea de susținut un duet cu un bariton, mult mai tânăr și în formă și cu o voce mult mai puternică decât cea a legendarului bas. Simțind că este „momentul“ său, baritonul a cântat din ce în ce mai tare până a ajuns să îl acopere total pe Șaliapin, care de abia se mai auzea de sub tunetele colegului său de scenă. Numai că publicul venise să asculte spectacolul pentru Șaliapin. Voiau să îl vadă și să îl asculte pe el. Așa că nu a trecut mult și baritonul plin de zel a fost adus cu picioarele pe pământ de publicul care își manifesta deranjul pentru volumul și impertinența acestuia.

Pe lângă bunul simț, mai este un aspect care ține de educație și de cultură. Acest lucru mi-a fost adus la cunoștință de una dintre cele mai mari mezzosoprane pe care le-a avut România: Elena Gaja. Domnia sa mi-a relatat: „Am urmărit concertul de la Oradea. Tot ce a cântat Carreras a fost cu bun simț și din tot sufletul său. Mai este un aspect: dacă îl întrebi pe Carreras de Ileana Cotrubaș, de Eugenia Moldoveanu, de Magda Ianculescu, de artiștii și cântăreții români, ți-i înșiră pe toți. Are o cultură și un respect pentru valorile țării noastre, care cu greu pot fi egalate de orice român. Dacă o întrebi pe cea cu care a cântat la Oradea, îmi scapă numele, nu știe care e stânga și care e dreapta“.

Ne plângem că Jose Carreras a costat prea mult. Cultura costă, dar incultura infinit mai mult. Generații întregi de tineri au fost mutilate și continuă să fie secerate de „muzica“ și de „mesajele“ lui Guță, Salam, Adi Minune sau Vali Vijelie. Că astfel de „formatori“ au averi uriașe nu ne deranjează și continuăm să îi îmbogățim. Societatea în care ne scăldăm este rezultatul unei asemenea educații. Este oglinda valorilor pe care le promovăm.

Are englezu o vorbă: „Sunt prea sărac să îmi permit lucruri ieftine“. Un concert, chiar și scump, a lui Carreras la Oradea poate mai reușește să zgâlțâie puțin această oglindă în care ne vedem atât de frumoși. Este însă un cui care ar trebui urmat de alte și de alte cuie, până când vom străpunge această gaură a ignoranței, a inculturii și a ieftinului în care ne complacem și care ne scufundă.

Recomandările redacției