Exif_JPEG_422În numărul de ieri al ziarului nostru vă informam cu privire la situaţia de pe strada Libertăţii, care este inundată la fiecare ploaie. Pentru a dovedi cele povestite, oamenii au făcut mai multe poze, pe care ni le-au trimis şi pe care au promis că le vor pune şi la dispoziţia Primăriei, în încercarea de a-i sensibiliza pe cei de acolo cu privire la situaţia prin care trec. Deşi au depus numeroase sesizări la Primărie, oamenii se plâng că autorităţile locale nu au făcut nimic pentru a le veni în ajutor. Singura soluţie pentru a scoate apa din curţi, pentru ca aceasta să nu intre în locuinţe, este ca oamenii să investească bani grei în pompe şi în curent, iar atunci când se anunţă ploi, să rămână acasă.
Reprezentanţii Primăriei au revenit cu precizări, cu privire la situaţia de pe strada Libertăţii, după ce iniţial am stat de vorbă cu purtătoarea de cuvânt a Primăriei. „În după-amiaza zilei de 9 iulie 2013 cantitățile de precipitații pe raza Municipiul Arad au înregistrat o valoare extem de ridicată (peste 50 litri/ mp acumulat în mai puțin de pe o oră), ceea ce a solicitat la maxim sistemul de canalizare pluvială, în unele zone cu cote mai scăzute ale terenului fiind depășită capacitatea de evacuare și rezultând inundarea căilor de comuncații. Pentru evacuarea apelor pluviale au intervenit cu echipaje ale primăriei și operatorului serviciului de canalizare. În ceea ce privește sesizările privind gospodării inundate în urma refulării canalizării, precizăm că în cursul zilei de 9 iulie la Primăria Municipiului Arad nu au fost reclamate astfel de situații pe str. Libertății. În celelalte situații de acest gen semnalate în timpul unor ploi abundente pe străzi din Bujac sau Gai, trebuie subliniat că este vorba despre refularea canalizării menajere în unele puncte mai joase din rețea, ca urmare a inundării acestei rețele cu ape pluviale”, susţin autori­tăţile locale. De asemenea, angajaţii Primăriei mai spun că în urma verificărilor și a aspectelor semnalate de beneficiar și de consultantul lucrării, constructorul a efectuat deja în unele puncte lucrări auxialiare pentru direcționarea apelor pluviale din zona imobilelor înspre carosabil și rigole. „Verificările și intervențiile pentru remedieri sunt în curs de desfășurare, urmând a se finaliza și verificarea descărcărilor de ape pluviale în rețeaua de canalizare menajeră”, mai susţin reprezentanţii municipalităţii.
În cursul zilei de ieri însă, pe adresa redacţiei au ajuns alte poze, de data aceasta făcute de locuitorii străzii Orion, din Grădişte, care au ajuns şi ei în pragul disperării pentru că, din câte ne povestesc, au făcut numeroase sesizări la Primărie, pentru a cere să se ia măsuri care să-i ferească de ape, însă rezultatul a rămas acelaşi: la fiecare ploaie mai puternică, strada e inundată.

Recomandările redacției