Aradul modern, de care suntem mândrii, s-a construit începând cu secolul 19. De atunci avem bulevardul principal „CORSO” și străzile adiacente. Totul s-a edificat după planurile arhitecților arădeni, palate și edificii emblematice, cu o pedanterie și armonie ce ne-au apropiat de orașele din Europa. Era în vremea primarului  Salacz Gyula 1875-1901, cel care a modernizat Aradul. Cu timpul  a  devenit pentru mine, orașul cel fără pereche, și am avut surpriza să-i găsesc o descriere ce mi-a mers la inimă, în albumul – FARMECUL ARADULUI -, Editura Durer Nyomda /2010, Gyula, în prefața semnată de Ovidiu Balint, pe care-l citez în continuare:
„Cel mai greu este să scrii despre orașul tău. Pentru că te-ai obișnuit într-atât cu fiecare detaliu al frumuseții lui, încât până și dragostea față de citadelă pare îmbătrânită și uzată. Aradul e genul de oraș de care te îndrăgostești ușor. La prima vedere. E ca un „deja vu” al unei urbe pe care te așteptai să o vezi demult.
Aradul se cuibărește, pe nesimțite, în sufletul și memoria fiecăruia. Îl are pe „vino-ncoa”. Nu are neapărat maiestuo­zitate, dar are delicatețe. Nu este nea­părat un oraș impunător, însă este memorabil. Nu este un oraș foarte mare, dar are un suflet care te copleșește.  NU este neapărat spectaculos, dar e atrăgător. E o plăcere să-i duci dorul. Chiar dacă trăiești în el”.
După instalarea puterii comuniste, s-a pornit cu îndârjire la depersonalizarea orașelor, s-au demolat cartiere întregi, iar noile construcții specific comuniste, blo-curile, proiectate pe planșetele arhi-tecților în capitală, s-au extins pre- tutindeni în țară. A apărut noul clasicism comunist, la fel peste tot. Ca printr-o mi-nune, centrul și străzile adiacente, în Arad, au scăpat, de demolare, rămânându-ne „moștenirea” intactă, așa cum a fost ea după naționalizare. Pe Vlaicu demolările au făcut ravagii, dispărând străzi și case, să facă loc blocurilor.
Tragedia centrului, a cartierelor rămase intacte, a început în momentul nefastei naționalizări, când proprietarii au devenit chiriași. De  starea clădirilor, întreținere și gospodărirea lor, s-au ocupat întreprinde-rile  ILLA și apoi RECONS.
Revoluția, a fost la 41 ani de la națio-nalizarea din 1948, și au trecut, tot de atunci, până astăzi 69 ani. În acest răstimp Aradul a sărăcit, s-au degradat urbanismul, mentalitatea administrației și a cetățenilor, cu efecte aproape iremediabile. Sunt urme, se văd la tot pasul, rod al dictonului blestemat moștenit din comunism – MERGE ȘI AȘA !. Este dictonul falimentului, a neputinței.
Am sperat atâta bine, și schimbări în viața noastră, odată ce comunismul a fost înlăturat. Am sperat degeaba, comunismul a pierdut dar au câștigat comuniștii. Aceștia infiltrați în partidele istorice reînviate, în partidele noi, au virusat totul în jur, iar toate speranțele ce le-am pus în VOT,
au fost de fiecare dată înșelate. Am constatat cu regret că mulți dintre aleșii noștri, sunt clienți DNA, ori au devenit pe parcurs.
În Arad s-a instalat o mentalitate interesantă, de la severitatea fostului regim, de la frică,  s-a sărit la cealaltă extremă. Primăria, fără  frică asistă la degradarea clădirilor, a drumurilor , fără să intervină eficient. Pe nesimțite ne-am trezit invadați de afișele ce anunțau pericole, cad ornamentele. Pietoni!, scapă cine are noroc. Primăria, în loc să găsească soluții, să elaboreze hotărâri ce să ordoneze activitatea prestatorilor de servicii, a eliberat autorizații de construire-instalare cu nemiluita. Au apărut fațade jerpelite, monumente istorice aproape să se dărâme, geamuri moarte, afișe  lipite pe stâlpii de iluminat și fațadele monumentelor istorice, refularea gazelor arse ale cazanelor individuale prin țevi scoase prin fațada clădirii. Cofretele de gaz, ca decorurile macabre, sunt pe fațade. Aradul nu are muzee,dar are colecții particulare nevalorificate. Prepa-randia, nu scuză Teatrul Vechi, Cinema FORUM, Industria fraților NEUMAN și MARTA, toate într-o stare jalnică. Preparandia să ne fie un precedent.  Clădirile sunt anonime, fără mărturiile faptelor ce le-au găzduit. Cine recepționează lucrările la terminarea lor? Se acceptă defectele cu bună știință? Cresc buruieni din soclul palatelor din centru, acolo unde se întâlnesc cu trotuarul. Gunoaiele sunt pretutindeni. Nu adaug fotografii, priviți Aradul și tot ce am amintit se vede.
Gata, nu se mai poate suporta! Trebuie ca arădenii, cetățenii, să-și apere orașul, să-l salveze. Un grup de entuziaști în 2005 au constituit  Asociația „PRO URBE” Arad ca un instrument de apărare a urbanismului arădean. Asociația a fost găzduită în mass-media și vreme de 9 ani a adus pe ecranele TV defecțiunile și locurile cele mai neglijate, scăpate din atenție. Mizerii, gunoaie, fațade rase, asfalt cu gropi și denivelări periculoase, aspecte pe care le văd și străinii și le difuzează în toată Europa. Nu există, în ultima vreme, zi de la Dumnezeu, când mass-media să nu amintească degradarea urbanismului ară-dean, infrastructura, și gunoaiele. Depu- tații și consilierii se acuză reciproc, se aruncă reciproc cuvinte grele,  fără a se lua cu unanimitate o hotărâre-lege, care să reglementeze cu temei legal toate abaterile de la civilizație. Să se reglementeze odată cine răspunde de remedieri la infrastructură. Grea problemă, deoarece în fața Prefecturii s-a remediat asfaltul, iar mașina când parcurge porțiunea de 150m, se scutură din toate încheieturile. Dacă în fața Prefecturii este obrazul Primăriei crăpat, atunci ce să zică arădenii de pe str. Abrud, un muzeu al defecțiunilor în asfalt? Pentru „Toma necredinciosul” de nu mă crede, propun să parcurgă traseele amintite, în plus și str.Gen. Moșoiu de la km 0 + 300m.
Chiar domnilor, nu vedeți că nu mai ține dictonul moștenit –MERGE ȘI AȘA –  că se dărâmă și ne facem de râsul Europei.
Închei acest pomelnic trist al pro-blemelor ce ne diferențiază de orașele din Europa, și cu strângere de inimă amintesc, de Oradea, care la fel cu noi a suportat jugul comunist, a renăscut și astăzi poate concura cu ori ce oraș european. Bravo ORADEA!

Recomandările redacției