În Vlaicu s-a produs mați, 7 iulie, o avarie la conducta de înaltă presiune, astfel că, furnizarea apei a necesitat a fi întreruptă. Compania de Apă a dispus reparații pentru ca defecțiunea să fie remediată repede.
„Compania de Apă Arad S.A. anunţă că, în urma unei avarii la o conductă de înaltă presiune, astăzi, marţi  7 iunie 2016, este nevoită să întrerupă alimentarea cu apă potabilă în cartierul Aurel Vlaicu la blocurile Z 26, Z 27, Z 28, între str.  Fulgerului şi str. Călăraşi. Zona unde s-a produs avaria a fost izolată, iar echipele de intervenţie ale  S.C. Compania de Apă Arad S.A. sunt la faţa locului şi intervin pentru a remedia defecţiunea. Se estimează că în jurul orei 18.00 va fi reluată furnizarea apei potabile în zona afectată ”, au anunțat reprezentanții Companiei de Apă Arad.
Operatorul a atras atenţia consumatorilor că, la reluarea alimentării cu apă este posibil ca, pentru scurt timp, la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Compania de Apă Arad și-a cerut scuze abonaţilor pentru disconfortul creat.

Recomandările redacției