Din acest sfârșit de săptămână începe perioada numită a Sărbătorilor Pascale, duminică toți creștinii ortodocși sărbătorind Floriile, cea care precede marea sărbătoare a nașterii Mântuitorului Iisus Cristos – am numit Paștele. Anul acesta, între Florii și Paște – care s-a potrivit a fi pe data de 5 mai – se mai află o sărbătoare, de data aceasta una laică: 1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Prin urmare săptămâna viitoare va fi una complicată din punctul de vedere al funcționării unor compartimente cu foc continuu, cel al Transportului Public fiind unul dintre ele.
Din spusele șefului Servicului Program Dispecerizare Control din cadrul Compania de Transport Public Arad – Sorin Golda, se lucrează la un program pe perioada 1-6 mai care să optimizeze această activitate și să vie în sprijinul solicitărilor călătorilor navetiști. „În acest week-end, al Floriilor, circulația mij­loacelor de transport în comun, atât în Arad cât și în zonele rurale se va păstra programul normal al zilelor de sâmbătă și duminică. Pentru perioada de 1-6 mai programul va urmări mai ales orarul navetiștilor. În principiu, în zilele de 1, 5 și 6 mai – va fi programul zilelor de duminică iar în 2,3,4 mai – programul zilelor de sâmbătă. Oricum orarul final va fi publicat în timp util pe site-ul (www.ctparad.ro) companiei noastre“ a precizat Sorin Golda.

Recomandările redacției