Începând de astăzi pensionarii arădeni care au solicitat bilete de tratament  le pot ridica de la sediul Casei de Pensii.  Pentru Arad au fost  repartizate un număr de 58 de bilete. Doar patru arădeni beneficiază de bilete gratuite,  ceilați  54  trebuie să plătească o contribuţie de 50% din pensie.

Pensionarii arădeni vor merge în această serie la Moneasa (18 bilete) , la 1 Mai (14), 10 la Geoagiu Băi, șapte  la Felix, patru bilete  la Buziaş, trei la Sovata şi doar două bilete  la Herculane. Pensionarii care au solicitat aceste bilete se pot prezenta la sediul Casei Judeţene de Pensii Arad, strada Voluntarilor nr.2/A, camera 2 (parter), după următorul program: de luni până joi, între orele 8.00-15.00, vineri, între orele 8.00-12.00.

Durata unei șederi, la stațiune, este de 16 zile,  primii beneficiari vor pleca în vacanță în 31 octombrie iar ultimii vor pleca în data de 3 noiembrie. Cei care au optat pentru tratament balnear vor avea o ședere de 12 zile în aceste stațiuni.

Un bilet de acest tip  include cazare şi trei mese pe zi.

Recomandările redacției