Un singur indicator a fost aproape atins de România în Educație, din cele asumate în 2010 în fața Comisiei Europene. Ținta aproape atinsă este reprezentată de ponderea tinerilor cu studii superioare din grupa de vârstă de 30-34 de ani, care a fost de 26,4% în 2020, deci aproape de procentul de 26,7% pe care și l-a propus România prin Strategia Europa 2020. Procentul a început să crească din 2012, iar anul trecut a înregistrat cea mai mare valoare, potrivit Eurostat.
Totuși, în ceea ce privește grupa de vârstă de 25-34 de ani, am avut în 2020 cea mai mică pondere a populației cu studii superioare din UE: 25%! Toate aceste valori au fost raportate în condițiile în care statele membre UE și-au stabilit un obiectiv de creștere a ponderii populației UE în vârstă de 25-34 de ani care a finalizat învățământul terțiar la 45%, până în anul 2030.
În alte cuvinte, în ciuda abandonului școlar și a rezultatelor slabe din mediul rural, aproape am reușit să atingem unul dintre obiectivele pe 2020 pentru o grupă foarte restrânsă de populație. Asta în vreme ce la multe alte capitole din Educație suntem „falimentari”. Practic, suntem codașii Europei în privința populației de tineri între 25-34 de ani cu studii superioare. Procentul nostru, de 25%, este departe de media europeană, de 41%. Sună prost, nu?
Ce auzim însă pe stradă? „Ce folos să învețe Teorema lui Pitagora? Ce, noi am folosit-o vreodată?”, „Dă-i pace, nu-mi chinui copilul; destul am fost eu chinuit!”. Până aici, drumul spre Iad e pavat cu bune intenții. Apoi urmează miștoul: „Termini facultatea ca să servești la McDonalds”, „Acum toți fac o facultate; pe vremea noastră nu era așa!”.
În toate aceste afirmații există părți de adevăr. Foarte multe universități au standarde scăzute și eliberează diplome pe bandă rulantă. Școlile profesionale nu mai „livrează” buni muncitori calificați. Se discută mereu despre examinarea deficitară și lipsa de etică din mediul academic.
Cu toate acestea, trebuie să „ținem” cu celelalte state europene și să nu împrumutăm o atitudine defetistă. Până la urmă, nu se poate să treci prin liceu și facultate fără să se lipească măcar ceva de tine. În vreme ce alte țări luptă pentru procente tot mai mari de educare a populației, cu profit garantat pe termen lung, noi încă ne întrebăm la ce servesc materiile fundamentale sau ce rost ar avea să continuăm. În vreme ce occidentalii militează pentru „educația pe tot parcursul vieții”, noi le plantăm copiilor astfel de mentalități în cap. Desigur că de la un moment dat trebuie să învățăm și lucruri care pot fi valorizate pe piața muncii, oricine ar fi elevul. În niciun caz răspunsul nu este însă să aruncăm educația în derizoriu, în special pe cea fundamentală, și să fim orbi la avantajele ei pe termen lung. Din contră, e important să o finanțăm continuu și să dăm acces la ea celor mulți. În timp, copiii și tinerii vor învăța să-și aplice cunoștințele
