Din această toamnă, județul Arad ar putea avea două Academii de fotbal atestate de Fe­derația Română de Fotbal. Dischizătoare de drumuri a fost Academia UTA-ei, clasificată
a IX-a pe țară, pe lista de așteptare fiind CS Ineu. Sub coordonarea lui Cristi Sculici, la dosar se lucrează de luni bune de zile, dar lucrurile au intrat în stand-by odată cu înghețarea activității sportive din cauza pandemiei de coronavirus.
În luna martie, la Ineu era așteptat Aurel Ionescu, membru al Departamentului de Competiții a FRF Arad, însă vizita acestuia s-a amânat pentru o dată ulterioară ieșirii din starea de urgență. Dincolo de organizarea bună la nivelul Centrului de Copii și Juniori, șansele de reușită sporesc și odată cu demararea proiectului CNI prinvind construcția unei baze sportive mo­derne în Unitatea Militară din orașul de pe Crișul Alb.
Din fonduri gurvernamentale va fi amenajat un teren sintetic de diminensiuni re­gulamentare, unul de tartan de măsuri reduse, multifuncțional, dar și vestiare, tribune și o nocturnă omologată pentru Liga a II-a. Urmează ca și clubul din Ineu, sprijinit, evident, de autoritățile locale, să-și aducă contribuția prin două terenuri de iarbă naturală, a căror proiectare este și ea pe final.
Cel mai probabil, numele noii entități acre­ditate la FRF va purta numele de Academia Brosovszky Ineu. Echipa de seniori a zărăndanilor evoluează în Liga a IV-a, fiind clasată pe locul 5, cu șanse reale de a pătrunde în play-off, dacă etapele sezonului regulat continuă la ieșirea din starea de urgență.

Recomandările redacției