Nu cu mult timp în urmă, arădenii au intrat în panică după ce o valiză suspectă a fost lăsată de izbeliște în fața Palatului Copiilor, crezând că înăuntru se află o bombă. Având în vedere tragicul eveniment anterior în care afaceristul și-a pierdut viața într-un atentat cu bombă, ideea de bombă în acea valiză nu era una absurdă.
Aceeași frică au „mâncat” și cei din Deva, care în această dimineață s-au trezit cu o alarmă falsă cu bombă, lângă un mall din Deva.
Conform Antena 3, echipaje de la Poliţie, SRI şi ISU au fost la faţa locului pentru a investiga o valiză suspectă.
La ora 9.00, Poliţia Deva a fost sesizată prin telefon la numărul 112 despre o valiză suspectă şi nerevendicată aflată în faţa unui centru comercial. Valiza conţinea obiecte de uz personal.
Poliţia Deva a fost sesizată, la faţa locului au fost luate măsuri de urgenţă pentru securizarea zonei şi s-au deplasat în regim de urgenţă echipa de pirotehnişti a Serviciului Român de Informaţii.
Se fac cercetări cu privire la provenienţa geamantanului şi provenienţa acestuia.
Echipele cercetează să vadă despre ce este vorba„, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Deva.
Traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate în zona Decebal din Deva.
După intervenţia pirotehniştilor, valiza a fost deschisă în condiții de siguranță, fără a pune în pericol viaţa oamenilor. Geamantanul conținea bunuri de uz personal.

 

Recomandările redacției