Porcii nu vor mai putea fi crescuţi în afara fermelor de suine, conform unui ordin al ANSVSA.
Lovitura este una extrem de puternică, asta pentru că România este una dintre ţările cu cel mai mare consum de carne de porc, iar mulţi oameni îşi cresc animalele în propria gospodãrie.
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a emis un set de reguli mai stricte pentru crescãtorii de porci, printre acestea aflându-se şi interzicerea creşterii porcinelor la stâne, tabere de varã, cantoane silvice, cantoane de pe lângã diguri şi societăţi agricole vegetale. Astfel, cu excepţia fermelor de suine, alte forme de exploataţii nu vor mai putea sã deţină suine nici pentru consum propriu, dar nici în scopuri comerciale.
Iatã câteva reguli generale de biosecuritate pentru exploataţiile de porcine: creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber este interzisã. Creşterea porcinelor la stâne, tabere de varã, cantoane silvice, cantoane de pe lângã diguri, societăţi agricole vegetale este interzisã. În exploataţiile nonprofesionale, deţinută de persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului, în care porcii sunt crescuţi numai pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial este interzisã activitatea de reproducţie.

Recomandările redacției