Pentru că nu a respectat izolarea la domiciliu, un arădean este acum cercetat penal. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au fost înştiinţaţi, miercuri, de organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Arad – Biroul Investigaţii Criminale, care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 29.04.2020, orele 15.00, un bărbat a fost depistat deplasându-se pe strada Putnei din municipiul Arad, deşi faţă de acesta se luase, în data de 26.04.2020, măsura izolării la domiciliu.

În cauză a fost dispusă de către organele de cercetare penală începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, fiind atribuit număr unic de dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

Urmărirea penală continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-o informare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Recomandările redacției