Încă un eliminat la bacalaureat

0
345

bacalAzi, 29 august, a avut loc ultima proba scrisă, din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2014. „Candidaţii au susţinut lucrarea scrisă din cadrul Probei E.d) – Proba la alegere a profilului şi specializării, având posibilitatea să opteze pentru una din cele 11 discipline, prevăzute în programa de bacalaureat şi să susţină proba scrisă în baza unui tip de subiect adecvat filierei, profilului şi specializării absolvite după cum urmează: Fizică (teoretic vocaţional) – filieră teoretică(profil real), filieră vocaţională (profil militar); Fizică(tehnologic) – filieră tehnologică(profil tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului); Chimie organică(nivel I_II_filieră teoretică)/Chimie anorganică(nivel I_II_filieră teoretică); Chimie organică(nivel I_II_filieră tehnologic)/Chimie anorganică(nivel I_II_filieră tehnologic); Anatomia şi fiziologia umană, genetică şi ecologie umană – filieră teoretică, filieră tehnologică, filieră vocaţională; Biologie vegetală şi animală – filieră teoretică, filieră tehnologică, filieră vocaţională; Informatică (sp_M) – filieră teoretică, filieră vocaţională; Informatică (sp_SN) – filieră teoretică, profil real, specializarea ştiinţe ale naturii; Geografie – filieră teoretică, filieră tehnologică, filieră vocaţională; Psihologie sau Economie sau Logică, argumentare şi comunicare – filieră teoretică, filieră tehnologică, filieră vocaţională; Filosofie – filieră teoretică(profil umanist), filieră vocaţională(profiluri:artistic, sportiv, pedagogic, teologic) și Sociologie – filieră teoretică – profil umanist“, ne-a declarat prof. Mariana Tocaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Arad.

Totalul candidaţilor înscrişi pentru susţinerea probei a fost de 775, dintre care 199 nu s-au mai prezentat.

Prins cu dispozitiv special

Din păcate pentru unul dintre candidați proba a fost cu ghinion, acesta fiind eliminat din sala de examen pentru tentativă de fraudă. Candidatul este dintr-o promoţie anterioară, și a susținut proba la Centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” Arad. Acesta a atras atenția supraveghetorilor în timp ce își mișca în permanență brațele. În acel moment profesorii au observat sub cămașa băiatului un dispozitiv electronic special, de emisie-recepție. Candidatul a fost eliminat din sală și va putea să susțină bacalaureatul de abia în anul 2016. În aceeași situație se mai află și un alt candidat din Arad, care a fost prins cu telefonul mobil la prima probă scrisă, la limba română.

Rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2014, se vor afişa luni, 01.09. 2014, în centrele de examen, până la ora 12.00.

Eventualele contestaţii se vor depune la Centrul de examen, în decursul zilei de luni, 01.09.2014, între orele 12.00 – 16.00.

Soluţionarea contestaţiilor se va face în perioada 2-3 septembrie 2014.

Rezultatele după contestaţii se vor afişa în 4 septembrie 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.