Încă un polițist dus la audieri în cazul tâlhăriei de la Pâncota

0
511

Încă un polițist a fost reținut în dimineața zilei de 5 aprilie 2021, în cazul jafului de 300.000 de euro de la Pâncota. Numele lui este Marius Covaci și acesta urmează a fi propus spre arestare alături de celelalte persoane implicate, și anume polițistul Denis Țicală, Dragoș Toadere și Flavius Vesa.  Polițistul, din Pâncota, va fi audiat în baza unui mandat de aducere.

Reamintim cititorilor că , în dimineața zilei de 22 noiembrie a anului 2020, hoții au pătruns  într-o casă de pe raza localității Pâncota, a fost spart un seif și furați nici mai puțin de 300.000 de euro. În locuință se află o bătrână de 87 de ani, care a fost amenințată verbal cu acte de violență de unul dintre hoți. 

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns în locuință, iar ceilalți doi ar fi asigurat ieșirea din imobil. Banii aparțineau fiului bătrânei. De altfel, în ciuda amenințărilor, femeia a refuzat să le spună tâlharilor codul de la seif, aceștia fiind nevoiți să îl deschidă în cele din urmă cu ajutorul unui flex.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar, la domiciliul unuia dintre cei în cauză, au fost găsite 22.380 de țigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.