„Alb-roșii” navighează în ape liniștite odată cu al treilea succes stagional, al doilea consecutiv. Ca și runda trecută, scorul a fost mic doar în urma ratărilor mari semnate Gru­iescu (două), Damian, Petcuț și Faur, la fel de adevărat fiind și că oaspeții au avut o situație bună din postură de unu la unu cu portarul Zamfir.
Soarta confruntării a fost decisă de Luca Bodri, la capătul unei acțiuni personale, în care a driblat doi adevrsari și a plasat balonul pe lângă portar. Era jumătatea primei reprize, după care, în ciuda numeroaselor acțiuni de poartă, tabela nu s-a mai modificat. „Ca și runda trecută, am ratat destul de mult, dar am și jucat bine. Meciul a fost unul de luptă, de mare angajament. Legăm rezultatele bune, suntem acolo sus și asta e cel mai important. Sperăm să batem și la Sibiu, înainte de a întâlni formațiile de lângă noi în clasament”, a menționat Costel Bogoșel, care o antrenează pe UTA Under 17 alături de Mihai Petcuț.
Cei doi au contat pe: Zamfir – Coste, Deliman, Onuțan, Frai – N. Faur, Sabău, L. Bodri, Deta – R. Petcuț, Gruiescu, plus Damian, T. Bodri și Țuța.

Recomandările redacției