De marți spre miercuri, de la ora 00.00, Spitalul de Boli Cronice din Sebiș va beneficia de zece paturi pentru bolnavii infectați cu Covid, care prezintă forme ușoare și medii. Domnul doctor Cristian Sârb, directorul unității spitalicești, ne-a declarat că „tot timpul am avut în vedere să îndrumăm populația să efectueze vaccinul, iar cei care prezintă simptome să se testeze“.

Domnia sa a mai declarat că spitalul din Sebiș este inclus în programul național de testare, iar aceasta se face gratuit la pacienții cu probleme. Totodată trebuie să se știe că persoanele vaccinate scapă de formele grave de boală. Așadar, pentru cei care fac boala este foarte important de știut că având vaccinul efectuat există toate șansele ca forma să fie una ușoară, care poate salva vieți.

Haideți cu toții să facem vaccinul, pentru a ne scăpa odată de primejdia asta. Altminteri, viitorul nu arată prea bine și tot de răul nostru este, că până la urmă toți vom face această formă de boală, mai devreme sau mai târziu. Așa că vă așteptăm la vaccin!“, ne îndeamnă dr. Cristian Sârb.

Recomandările redacției