La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii arădeni au pus în aplicare mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii.

Astfel, a fost depistat, pe raza localității Pâncota, un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Ineu au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, conducere pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și punerea în circulație a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare.

De asemenea un alt bărbat în vârstă de 39 de ani, din Almaș, care are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 8 luni, pentru lovire sau alte violențe, a fost depistat pe raza localității Sebiș.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au mai pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Petroșani pe numele unui bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate, condamnat la un an și 8 luni pentru lovire sau alte violențe și un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de magistrații Judecătoriei Piatra Neamț pe numele unui bărbat de 45 de ani, din Piatra Neamț, condamnat la un an și 200 de zile pentru lovire sau alte violențe și neachitarea amenzii penale.

Cei patru bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Arad.

Recomandările redacției