Un incendiu a izbucnit duminică seara, la o balastieră situată în apropiere de localitatea Horia. Se pare că, a luat foc o anexă cu rol de depozit pentru materiale de construcții pe DJ 709, între Horia și Șiria. „Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și șapte subofițeri, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șiria, a declarat Călin Domșa, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Doar acoperișul anexei a ars, iar pompierii au reușit limitarea incendiului pentru a nu se propaga la un imobil nelocuit. Cauza probabilă urmează să fie stabilită, dar e posibil ca incendiul să fi pornit de la un trăsnet. De menționat, că pompierii au intervenit și pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare, tot în zona localității Horia.

Recomandările redacției