În această dimineață în jurul orei 03.00 Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu două autospeciale de stingere si opt pompieri pe strada Giodano Bruno în municipiul Arad pentru stingerea unui incendiu la o casă și anexe.


În momentul sosirii echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcție cu posibilitate de propagare la alte patru case dintre care două lipite de cea care ardea.


Dezvoltarea violentă a incendiului a fost favorizată de observarea cu întârziere, deoarece nu era nimeni acasa și de prezența din abundență în curtea imobilului a materialelor combustibile precum resturi menajere în cantități mari.

După aproximativ o ora de intervenție incendiul a fost localizat si limitat, nu s a extins la alte imobile.

A fost stins după trei ore de intervenție. În incendiu a ars acoperișul imobilului și mobila din camere. Casa avea aproximativ 50 mp.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă a fost „sobă fără acumulare de căldură amplasată necorespunzător față de materialul combustibil”.

Recomandările redacției