Astăzi, în jurul orei după-amiezii a izbucnit un incendiu la groapa de gunoi din municipiu. Pompierii au intervenit prompt, pentru a stop cât mai mult pagubele, însă incendiul se manifestă pe aproximativ 700 de metri pătrați.

Incendiu groapa de gunoi, Mun.Arad. Se deplasează Detașamentul Arad cu AT5003 IVECO, trei subofițeri și doi soldați. Intervenția este în dinamică”, transmite Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Se deplasează în sprijin încă o autospecială cu apă și spumă, un echipaj SMURD și patru Subofițeri.

Anul trecut a avut loc un incendiu similar pe o suprafață de 2.000 mp, la acea vreme canicula a declanșat focul, iar din cauza vântului puternic focul și fumul s-au extins.

Actualizare

Pentru optimizarea misiunii de răspuns, în sprijinul pompierilor este dislocată încă o autospecială de stingere, din cadrul Detașamentului Ineu.
Totodată, intervin în sprijin și două autospeciale de la SVSU Covăsânț și Zădăreni.

Recomandările redacției