UPDATE2: Pompierii au găsit în zonă trei hidranți. Doi nu funcționau iar unul avea „ghearele” rupte și nu s-a putut conecta.

De fapt, din cei doi nefuncționali, unul era asfaltat și unul acoperit de pământ (cel de la biserică). După ce au săpat au reușit într-un târziu să îl folosească. Până în acel moment s-au alimentat în sistem „navetă” de la aproximativ un km.

Obligația întreținerii hidranților revine companiei care deține rețeaua de alimentare cu apă a localității.

 

UPDATE: Incendiul este localizat și nu mai există pericol de extindere. S-a reușit localizarea lui în limitele găsite. Nu s-a extins la locuințele învecinate, deși pericolul era iminent.

 

Pompierii intervin în aceste momente la un incendiu ce a izbucnit la un supermarket în cartierul Gai. Incinta arde generalizat. La intervenție participă Detașamentul de Pompieri Arad cu trei autospeciale de stingere și în sprijin au fost solicitate și echipajele Gărzii nr. 1 Chișineu Criș și Gărzii nr. 2 Ineu. Potrivit reprezentanților ISU, în zonă lipsesc hidranții, ceea ce face intervenția dificilă și incendiul greu de limitat și de stins. Nicio persoană nu a fost rănită, în urma izbucnirii incendiului. În sprijin, se deplasează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pecica. 

 

Recomandările redacției