(VIDEO) Incendiu violent pe strada Fagului din Arad. Cinci case ar putea fi afectate

0
286

UPDATE Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit cu patru autospeciale de stingere, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime, o autospecială descarcerare, trei ofițeri, 20 subofițeri pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă, în municipiul Arad. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, violent, propagat la acoperișul unui alt imobil și cu posibilitatea de extindere la alte două. După o luptă de aproximativ 4 ore, incendiul a fost stins. În incendiul a ars o casă, compusă din mai multe camere si anexe si s-a deteriorat o porțiune a acoperișului din casa învecinată care era lipită de prima. Cauza probabilă a incendiului jar sau scântei de la un coș de fum care prezenta deteriorări”, au declarat reprezentanții ISU Arad. 

 

O casă a luat foc astăzi, în jurul orei 18.30, pe strada Fagului din Arad. Este vorba despre un incendiu care a cuprins o casă particulară. În misiune au plecat pompierii cu mai multe autospeciale precum și cu o autospecială de descarcerare ușoară. În total au mers la locul incendiului nu mai puțini de 16 subofițeri, dar și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Din primele informații pe care am reușit să le aflăm cu ajutorul pompierilor, în incendiu nu ar fi captive victime.
Cu toate acestea, incendiul se manifest violent și generalizat la întreaga construcție de aproximativ 300 mp cu posibilitatea de propagare la alte patru case, așadar, pompierii intervin chiar în acestea momente cu absolut tot ce au în dotare ca să poată să pună capăt incendiului înainte ca acesta să afecteze și casele alăturate.

Revenim cu mai multe detalii. 

Foto cu scop ilustrativ. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.