icimConducerea campioanei României Universitatea Goldiş ICIM speră la un buget de peste 20 de miliarde pentru sezonul viitor. Suma ar fi mult mai utilă în cazul unei asocieri în ONG, cu autorităţile ca membri asociaţi, bani care ar urma să vină în principal de la Primărie şi Universitatea Vasile Goldiş.
Plus că în jur de patru miliarde trebuie să meargă doar pentru restanţele din sezonul recent încheiat, jucătoarele aşteptând încă să fie recompensate cu trei salarii, plus prime de obiectiv. Odată aprobat bugetul pentru sezonul viitor, oficialii arădeni trebuie să se mişte repede.
Dacă va juca în a doua competiţie europeană ca valoare, FIBA EuroCup, Universitatea Goldiş ICIM se va putea folosi de doar două jucătoare din afara Europei. Vestea nu e prea bună în condiţiile în care se doreşte păstrarea trioului Risper-Wirth-Givens, dar soluţii s-ar putea găsi. În primul rând, cele trei americance trebuie convinse să rămână la Arad, lucru deloc uşor în condiţiile problemelor financiare din acest an, dar şi a altor oferte tentante venite din alte părţi. Moni Brosovszky face parte şi ea din planurile de viitor, rolul său putând fi în sezonul ce urmează chiar dublu, de jucătoare-antrenor secund, asta dacă va accepta oferta clubului.
În ceea ce priveşte completarea lotului, este clar că vor trebui aduse jucătoare europene. Din informaţiile noastre, conducerea campioanei are în vedere două internaţionale românce, dar în paralel se studiază şi alte piste. Cert este că timpul îi presează pe oficialii ICIM-ului, nevoiţi să lucreze pe mai multe fronturi.
Fleşeriu lasă Satu Mare
Conform totalbaschet.ro, antrenorul Dan Fleşeriu va părăsi Satu Mare, după 5 ani petrecuţi pe banca CSM-ului, la cârma căruia a cucerit argintul acum două sezoane şi bronzul în ediţia proaspăt încheiată. Nu şi-a prelungit contractul nici Anne Marie Părău, pe punctul să ajungă la Alba Iulia, iar alte jucătoare precum Whittington, Kovacevic, Orosz sau Freeman fiind în vizorul altor echipe.

Recomandările redacției