Joi, 7 noiembrie 2019, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Ioan Slavici din Arad, a avut loc conferința de presă prilejuită de începerea celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Clasic (FITCA 25), care va avea loc în perioada 9-18 noiembrie 2019. La eveniment au fost prezenți: Bogdan Costea, managerul Teatrului, Ovidiu Cornea, directorul executiv al Festivalului vreme de 14 ediţii, și criticul de teatru Maria Zărnescu, selecţionerul Festivalului la ultimele 5 ediţii.

„Festivalul de Teatru Clasic s-a născut într-o seară de început de septembrie, în 1995. Împreună cu regizorul şi profesorul Alexa Visarion, importantă personalitate a teatrului românesc, discutam pe marginea unui subiect care-mi revenea obsesiv: ce am putea face pentru a relansa interesul publicului arădean pentru teatru. Şi ideea unei diversiuni teatrale a venit repede şi firesc: un Festival de Teatru. Am realizat că pe textele clasice, verificate în timp, s-au realizat cele mai mari spectacole. Aşa a început. În 8 octombrie 1995, la ora 19.00, o seară de vis!” – a povestit, Ovidiu Cornea.

În contextul ediției aniversare, criticul de teatru Maria Zărnescu a adus în atenţie reflectarea clasicului în diferitele forme de spectacol, de la one-man show (George Mihăiţă în „Reconstituirea unei vieţi”, Teatrul de Comedie Bucureşti) până la spectacolele ce pun în evidenţă trupa („Colivia cu nebune”, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis Bucureşti sau „Salba dracului”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul „Fani Tardini” Galaţi); de la spectacole de teatru non-verbal („Steaua fără nume”, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ) până la musicaluri („Familia Addams”, un spectacol de Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior, Bucureşti). Anul acesta, producţiile prezente la Arad vor întări pe deplin expresia „este clasic ceea ce este modern”.

De asemenea, Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, a prezentat cele două spectacole străine din cadrul Festivalului: „Cum vă place”, coproducție Teatrul Naţional Niš şi Teatrul din Kruševac, Serbia şi „Jocuri în castel”, producție a Teatrului Naţional Pécs, Ungaria.

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru Clasic de la Arad promit spectatorilor o ediție aniversară cu spectacole pentru toate gusturile, cu actori importanți și montări ale unor regizori de renume. 

Recomandările redacției