Începe anul școlar cu 28 de unități fără autorizație de funcționare și alte 12 în șantier

0
460

Mai sunt câteva zile și începe un nou an școlar. Atât elevii cât și cadrele didactice se pregătesc de zor pentru un nou an școlar,, în bănci”, după cum ne spun guvernanții. Conform  Inspectoratul Școlar Județean Arad, în acest an școlar în județul Arad 62.860 de elevi vor incepe cursurile în 137 de unități de de stat și 19 unități particulare. Din acestea 91 sunt în județ și  46 în municipiu, conform purtătorului de cuvânt din partea ISJ. . Unități școlare private sunt patru în județ și 16 în municipiul Arad. Am vrut să aflăm câte dintre aceste școli au și autorizație de funcționare de la DSP. Și cum la noi începutul școli ne ia pe nepregătite, sunt mai multe unități fără această autorizație sau încă în șantier.  De la reprezentanții ISJ am aflat că ,, din cele 137 unități școlare de stat, 120 au autorizatie DSP și  17 sunt în curs de soluționare iar la privat nouă școli au, iar 11 sunt în curs de primire”. De asemenea profesorii arădeni au la dispoziție peste 5.700 de posturi finanțate din bugetul de stat. La majoritatea școlilor arădene lucrările de reparații și igenizare sunt finalizate, conform spuselor celor de la ISJ Arad.  Sunt însă și cazuri în care școlile rămân în continuare ,,cu schelele ”montate, lucrările fiind în derulare., elevii fiind obligți să învețe în alte corpuri de clădire. În această situație se află  Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul „Csiky Gergely”, Școala Gimnazială Zărand (și Cintei), internatul Colegiului „Mihai Viteazul” Ineu, Liceul Tehnologic Beliu și Școala Gimnazială Buteni. Aici clădirile școlilor sunt în continuare în șantier. De asemenea,  se mai lucrează încă, deși școala începe în doar câteva zile, la școlile din Zimandu Nou, Șofronea, Sânpetru German, Secusigiu, Săvârșin și Sântana”, precizează ISJ Arad. Iar la Fântânele, lucrările de la noua școală sunt realizate în proporție de 75%, se menționează pe pagina Prefecturii Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.