ardeleanTurneul dedicat amintirii „Generalului” fotbalului arădean, plecat acum doi ani dintre noi, ia startul dimineață, cu fazele zonale de la Macea și Sântana. Sunt 6 echipe în prima locație și 8 în cea de-a doua, iar jocurile încep la ora 10,00.
În comuna care l-a dat fotbalului românesc pe portarul Ștefan Crișan, afirmat la UTA, dar mai ales la U Craiova, joacă echipa gazdă, Aqua Vest Șofronea (deținătoarea trofeului), Victoria Lunca Teuz Sînpaul, Înfrăţirea Iratoşu, Regal Horia şi Frontiera Curtici.
E o singură grupă, ierarhia urmând a fi decisă după sistemul „fiecare cu fiecare”.
La Sântana, viceliderul Ligii a IV-a e în grupă cu Unirea Șilindia, AC Șagu și FC Sînleani, iar în grupa B joacă Șoimii Tauț, Highișana Drauț, Voința Caporal Alexa și Crișul Chișineu-Criș. Primele două clasate se văd în semifinale. Învingătoarea din ultimul act merge la faza finală.
Se joacă în sistem 4+1, fiecare formație având voie la un efectiv de maxim 15 jucători pe foaia de joc. Schimbările sunt nelimitate, iar un meci are 25 de minute întinse pe durata unei singure reprize.
Urmează încă 6 faze zonale: Sebiș, Lipova (ambele pe 2 februarie), Vladimirescu (3 februarie), Satu Nou și Pecica (amândouă pe 9 februarie). Câștigătoarele se vor duela în Arad, la turneul final.

Recomandările redacției