Începe să se pună „gheara“ pe tot mai multe roți

2
679

UPDATE După ce așazișii „polițiști“ ai parcărilor au pus mai multe gheare pe mașinile arădenilor, dar și a timișorenilor, adevărații agenți de poliție au mers pe urmele lor și i-au obligat să desfacă imediat gheara ce bloca roțile mașinilor. Se pare că astfel de lucruri nu sunt tocmai legale, agenții de pază neavând dreptul de a bloca autoturismele. 

Chiar dacă ceea ce făceau ei era în general pe placul celorlalți care parcau legal și majoritatea considerau că este o idee bună, din câte se pare, acțiunea se va opri în viitorul apropiat.

De câteva zile „polițiștii“ parcărilor au luat atitudine și au început să blocheze roțile celor care parchează neregulamentar. Este vorba despre parcările magazinelor mari din tot Aradul unde foarte mulți aleg să își lase mașina pe una dintre benzile de intrare sau ieșire, pe locurile destinate persoanelor cu nevoi speciale fără a fi o astfel de persoană sau poziționate în toate modurile posibile, numai între liniile locurilor de parcare nu.

Ei bine, începând cu Timișoara și ajungând rapid și la Arad, polițiștii au fost văzuți atât în timpul zilei, cât și după lăsarea serii prin parcări și au reușit să pună gheara ce blochează roata unui autoturism pe mai multe mașini, făcând plecarea acestora imposibilă.

Astfel, după ce șoferii se trezesc că nu mai pot pleca din parcare aceștia trebuie să plătească o amendă de 100 de lei pentru deblocarea mașinii. Din câte se știe, această măsură este luată pentru că așa au cerut proprietarii magazinelor care nu vor să accepte parcările făcute în voia sorții și, mai mult de atât, ei nu vor să mai poată parca în curtea magazinelor cei care nu sunt clienți doar ca să nu mai plătească parcarea pe spațiul public.

Ajungând viral pe internet acest lucru, cei mai mulți dintre arădeni au fost foarte mulțumiți de măsura ce se ia pentru că, din spusele lor, majoritatea au avut dificulțăți prin parcare din cauza celor care își lasă autoturismul acolo unde vor, nu acolo unde trebuie.

2 COMENTARII

  1. Unde naiba ai vazut tu politisti sa puna gheare? Daca tot ai vrut sa faci o paralela intre Arad si Timisoara la Timisoara politistii le dau jos pentru ca sunt ilegal puse de acele firme private

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.