Cea de-a patra ediţie a Festivalului Toamna Muzicală Arădeană, organizat de către Filarmonica de Stat, începe cu o seară dedicată compozitorului argentinian Astor Piazzola. L-a preţuit pe Bach şi  i-a avut ca sfătuitori pe marii formatori ai  secolului XX – Bela Wilda (discipol al lui Rahmaninov), Arthur Rubinstein, Nadia Boulanger,  Mstislav Rostropovici. A urmat calea genialilor clasici  şi după  exemplul acestora, s-a bazat pe experienţele interpreţilor de primă mână, cultivând o relaţie cu totul  specială cu publicul care l-a admirat.
Astor Piazzolla a iubit tangoul, jazzul şi muzica clasică şi în mod firesc, amprenta sonoră a muzicii scrise de el le cuprinde pe toate trei.
Fondată pe tradiţia tangoului argentinian, inspirată de instrumente şi armonii neobiş­- nuite,  îmbogăţită prin  suges­tiile simfonice ale unor refor­matori, precum Stravinski, şi în acelaşi timp eliberată de orice urmă de convenţionalism, datorită conexiunilor sublime cu experienţele din lumea jazzului, muzica lui Astor Piazolla este muzica unui idol al secolului abia încheiat.
Concertul de deschidere a Festivalului Toamna Muzicală Arădeană, organizat în seara de 22 octombrie, la ora 19.00, la Cercul Militar de pe B-dul Decebal nr. 19 este un nou şi aş­teptat medalion Piazzolla, o abordare în premieră a Concertul pentru bandoneon şi orchestră Aconcagua  şi a Oratoriului Il pueblo joven, o poveste care narează despre un fapt care se desfăşoară într-o zi de octombrie, în interpretarea unor nume confirmate ale domeniului.
Soprana Diana Trivellato (Italia), bandoneonistul Peter Soave (SUA) şi dirijorul Roberto Savalaio (Italia) sunt cei care au realizat  în premieră,  în 2007, la Radio Bucureşti  versiunea integrală a oratoriului lui Piazzolla, iar în octombrie 2009, premiera italiană a partiturii, la Teatro Verdi din Pisa. Pentru premiera de la Arad, li se alătură ca recitator, Jose Carlos Montana (Venezuela) orchestra simfonică şi corul academic, pregătit de Robert Daniel Rădoiaş.
Peter Soave
Recunoscut în întreaga lume ca maestru al bandoneonului şi acordeonului de concert, Peter Soave s-a impus ca lider al generaţiei sale. Pecetea interpretărilor sale este combinaţia unică dintre prezenţa sa scenică şi virtuozitatea sa vibrantă.
De o descendenţă italiană, cele mai timpurii amintiri muzicale ale lui Peter Soave sunt acelea legate de  cântatul la acordeon. La şaisprezece ani a început să participe la concursuri internaţionale, câştigând de patru ori locul I, confirmându-şi reputaţia ca virtuoz de prim rang:  Grand Prix (marele Premiu) în Neu Isenberg, Klingenthal Wettbewerb,  Coupe Mon­- diale – Folkstone şi Trophée Mondiale – Arrezano.
În 1987, Peter Soave a fost primul deţinător al premiului internaţional Voce d’Oro, acordat interpreţilor care au evidenţiat acordeonul în muzica modernă internaţională. Profund inspirat de muzica compozitorului argentinean Astor Piazzolla, Peter Soave a inclus carateristicile bandoneonului în interpretările sale.
Angajamentele lui Peter Soave includ apariţii ca solist alături de orchestre şi ansambluri camerale în America de Nord, America de Sud, Asia, Orientul Mijlociu, Europa şi Rusia. A concertat alături de  San Francisco Symphony,  Hollywood Bowl Orchestra, Detroit Symphony, Phoenix Symphony, Brooklyn Philharmonic, Zagreb Philharmonic, Windsor Symphony, Flint Symphony, San Salvador Philharmonic, Belgrade Philharmonic, Lubbock Symphony, Bellevue Philharmonic, Walla Walla Symphony, Orquesta Sinfónica de Puerto Rico, Williamsport Symphony, Orquesta Sinfónica Gran Mariscal de Ayacucho  şi Soliştii din  Zagreb. A colaborat cu dirijori precum James Levine, Neeme Jarvi, Thomas Wilkins, Robert Spano, Leone Mageira, Hermann Michael, Duilio Dobrin şi Guillermo Figueroa. Soave a fost invitat ca bandoneonist, cu ocazia unicei apariţii în America de Nord, în 1999, a celor trei tenori.
Alături de orchestra de cameră Radio din Bucureşti,       în  anul 2007, Soave a interpretat în primă audiţie  oratoriul  El Pueblo Joven de Astor Piazolla, scris pentru orchestră simfonică, recitator, soprană, bandoneon, cor şi per­- cuţie.
Numeroase compoziţii i-au fost dedicate de cel mai cunoscut compozitor al Venezuelei, Aldemaro Romero: „Piazzollana-Homage à Piazzolla” pentru bandoneon și orchestră, „Suite de Castelfidardo” pentru bandoneon şi orchestră de coarde; „Soavecito” pentru acordeon şi orchestră de coarde  şi „Tango Furioso” pentru bandoneon şi cvartet de coarde. „Cinci Mistere Paleontologice” pentru acordeon şi cvartet de coarde de Romero  au fost cântate în premieră la Detroit, în februarie 2008, iar apoi în Italia, în iulie acelaşi an.
Discografia muzicianului include un album solo „Pride and Passion,” „Five Tango Sensations” cu cvartetul de coarde Rucner, un dublu CD „Undertango 2 şi „Peter Soave & Symphony Orchestra,” care cuprinde muzică de Astor Piazzolla şi Carmine Coppola.
Premiile sale pentru înregistrări includ Premiul Muzical acordat pentru cea mai bună înregis­- trare clasică, în 2001, la Detroit,  precum şi premiul pentru cel mai bun interpret de muzică clasică în anul 2003.
În anul 2010, Peter Soave a înfiinţat Academia de muzică Peter Soave, în Munţii Dolomiţi din Italia.

Recomandările redacției