targCea de-a doua ediție a Târgului Regional de Inovare – târg organizat și în acest an la Expo Arad de Agenția pentru Dezvoltare Regio­nală Vest în parteneriat cu Asociaţia Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic a început, miercuri, la Arad.
Această a doua ediție a târgului este dedicată eco-inovării (produsele, serviciile sau tehnologiile eco-inovative fiind cele care își găsesc aplicare concretă în susținerea dezvoltării sustenabile prin reducerea impactului asupra mediului sau prin folosirea eficientă a resurselor).
Astfel, în cadrul târgului se lansează Strategia Regională de Specializare Inteligentă a Regiunii Vest și se prezintă participanților oportunităţile de finanțare pentru cercetare și inovare în Regiunea Vest cu fonduri nerambursabile în perioada 2014 – 2020 iar cei interesați de identificarea proiectelor regionale strategice care să câștige finanțare nerambursabilă prin Programul Orizont 2020 pot participa la atelierul organizat în cadrul târgului.
Printre participanţii la târg s-au aflat Sorin Maxim, directorul gene­ral al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Sven Schade, directorul Directoratului General al Comisiei Europene pentru Întreprinderi și Industrie, Letiția Pavelescu, coordonator NCP (Reţeaua Punctelor Naţionale de Contact Orizont 2020) din cadrul Ministerului Educației Naționale, Florian Zanfir, vicepreședinte al Consiliului Jude­țean Timiș și reprezentant al Consiliului pentru Dezvoltare Regio­- nală Vest şi Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.
De asemenea, la târg au parti­cipat și reprezentanți din Republica Moldova, de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și de la Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic, din Ungaria, din cadrul organizației Technology Innovation International, precum și reprezentanți ai Asociației pentru Cercetare Multidisciplinară din Zona de Vest a României și ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Incercări de Materiale.
În cadrul târgului va fi prezent câștigătorul premiului întâi acordat în cadrul Competiției Regionale de Inovare organizate în anul 2013 – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ,,Regele Mihai I al României” din Timișoara.
Cei 10 câștigători ai Competiției Regionale de Inovare sunt prezenți în cadrul târgului, în spațiul expozițional, cu produsele eco-inovative premiate: instalație de decontaminare a apei rezi­duale medicale, supliment alimentar din plante utilizat în prevenirea și combaterea Nosemozei la albine, vopsea lavabilă cu proprietăți termoizolante, unguent farmaceutic pe bază de extract carotenoidic din cătină, unguent farmaceutic pe bază de extract carotenoidic din fructe de cătină și procedeu de obținere, aliment funcțional pentru managementul greutății corporale, pro­- cedeu și dispozitiv de sudare cu element activ rotitor, pompă vacuum UP30 electrică pentru sistemul de frânare, eco-bordei, instalație automatizată pentru producerea biogazului.
Târgul Regional de Inovare are rol de facilitator în realizarea de schimburi de informații între participanți și reprezentanți ai Comisiei Europene, ai administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului universitar, organizaţii de cercetare, precum și alți actori cheie din domeniul inovării.
De asemenea, în cadrul târgului, participanții au posibilitatea de a identifica potențialii colaboratori, competențele noi și soluțiile ino­vative cu potențial semnificativ de finanțare.

Recomandările redacției